Prima pagină » Știri » Mii de credincioși așteaptă la rând, în ploaie și frig, să se închine la moașele Sfintei Parascheva

Mii de credincioși așteaptă la rând, în ploaie și frig, să se închine la moașele Sfintei Parascheva

Mii de credincioși așteaptă la rând, în ploaie și frig, să se închine la moașele Sfintei Parascheva
Câteva mii de credincioși așteaptă la rând, în ploaie și frig, pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva depuse în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, până duminică după-amiază trecând pe la raclă peste 50.000 de pelerini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit organizatorilor pelerinajului religios de la Iași, pînă duminică după-amiază, au trecut pe la racla cu sfintele moaște, pentru a se închina, peste 50.000 de credincioși, iar alte câteva mii de oameni se află la rând, lungimea acestuia fiind de câteva sute de metri.

Credincioșii stau în ploaie și în frig, timpul de așteptare până ce oamenii ajung la raclă fiind de aproximativ trei ore.

„Nu au existat incidente. Oamenii stau la rând răbdători, cu umbrele și pelerine, pentru se închina la sfintele moaște. De vineri seară, când a început pelerinajul, 160 de persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar șase dintre acestea au fost duse la spital”, a declarat pentru MEDIAFAX Marius Țăranu, purtător de cuvânt al Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău, unitate care asigură ordinea publică în zona centrală a Iașiului.

El a mai spus că un copil s-a pierdut în mulțime, fiind recuperat de către părinți după două ore.

Jandarmii îi sfătuiesc pe credincioșii care vor să vină să se închine la moaște să se îmbrace gros și să-și ia pelerine de ploaie și umbrele, în condițiile în care vor sta câteva ore la rând, în frig și ploaie. Ei mai atrag atenția pelerinilor să aibă grijă de lucrurile personale, pentru a nu le fi furate, iar persoanele în vârstă sunt sfătuite să-și urmeze tratamentul pe care îl au pentru a evita intervenția ulterioară a echipelor medicale.

Duminică seară, pe străzile din centrul Iașiului, va avea loc o procesiune, intitulată Calea Sfinților, racla cu sfintele moaște urmând a fi purtată pe umeri de către preoți. În cursul serii vor ajunge la Catedrala Mitropolitană din Iași și moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, ce vor fi aduse cu un avion de la București.

Moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva au fost scoase, vineri seară, într-o procesiune, din Catedrala Mitropolitană din Iași, fiind apoi așezate într-un baldachin în curtea lăcașului de cult.

Tot vineri seară, au ajuns cu avionul la Iași, de la Mănăstirea Simonos Petras, din Sfântul Munte Athos, moaștele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, așezată într-o raclă în care se află și un fragment din lemnul Sfintei Cruci.

Sfânta Liturghie este programată miercuri, 14 octombrie și se va desfășura în fața Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ștefan cel Mare.

Peste o mie de polițiști și jandarmi asigură ordinea publică pe străzile Iașiului, în perioada în care are loc pelerinajul.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Credincioșilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaște le vor fi oferite de către autorități, dar și de către Mitropolie, ceai cald și pachete cu mâncare.

În anii precedenți, pelerinii veniți la Iași din toate colțurile țării, au stat și câte 12 ore la coadă, pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaște, rândul pelerinilor atingând câțiva kilometri.

Citește și