Mii de credincioși s-au închinat la moaștele Sfântului Pantelimon din Capitală

Mii de credincioși s-au închinat la moaștele Sfântului Pantelimon din Capitală
Publicat: 27/07/2014, 17:48
Actualizat: 20/05/2015, 17:55

Moaștele Sfântului Pantelimon au fost scoase sâmbătă seara din Biserica Sfântul Pantelimon „Foișorul de Foc”, fiind așezate spre închinare într-un baldachin special amenajat în fața lăcașului de cult.

Racla cu moaștele Sfântului Pantelimon au fost purtate apoi în procesiune în jurul bisericii, după slujba Vecerniei, oficiată de un sobor de preoți. Procesiunea a fost deschisă de persoane care purtau torțe în mâini, urmate de toacă, de steagurile bisericii, de racla cu moaște și de o icoană mare cu Sfântul Pantelimon. În timpul procesiunii, credincioșii au avut în mâini lumânări aprinse și au cântat imnuri închinate Sfântului Pantelimon.

Duminică, racla cu moaștele Sfântului Pantelimon, tămăduitorul de suferințe, va rămâne în curtea bisericii până când se va închina ultimul pelerin.

Părintele Bogdan Teleanu a evocat, în cuvântul de învățătură, atât importanța Sfântului Pantelimon pentru ortodoxie, cât și învățătura transmisă peste ani de acest sfânt – să fie făcute fapte de milostenie.

„Sfântul Pantelimon este, de fapt, primul ocrotitor al Capitalei, potrivit documentelor, până când în București au fost aduse moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov. Numit adesea „doctor fără de arginți”, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, un model de doctor. Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon era originar din Nicomidia și a trăit în timpul împăratului Maximian (292-311), un persecutor al creștinilor”, a spus părintele Bogdan Teleanu.

Părinții Sfântului Pantelimon, Eustorghie și Euvula, având o situație materială bună, s-au îngrijit de creșterea copilului și l-au dat în seama renumitului doctor Eufrosin, care l-a învățat cum să-i îngrijească pe bolnavi. De la preotul Ermolae, Pantelimon a învățat credința creștină. Într-o zi, pe când se întorcea acasă, Pantelimon a găsit pe marginea drumului un copil mort, mușcat de o viperă. Dorind să pună la încercare spusele bătrânului preot Ermolae, el s-a rugat lui Dumnezeu ca acel copil să învie, iar vipera să moară. Spre uimirea tânărului Pantelimon, copilul a înviat. Atunci el a alergat la bătrânul Ermolae și l-a chemat să îl vadă. Ulterior a primit sfântul botez și sfintele taine.

Pantelimon a tămăduit și alți oameni, printre care și un orb, pe care nici măcar Eufrosin nu l-a putut vindeca. Atrăgând invidia celorlalți medici, aceștia i-au spus împăratului că Pantelimon este creștin. Dorind să se convingă, împăratul l-a chemat mai întâi pe orbul vindecat, care a mărturisit că el este creștin ca și cel care l-a tămăduit, iar după aceea l-a chemat pe tânărul Pantelimon. Acesta a mărturisit că este creștin și, pentru a dovedi puterea lui Dumnezeu, a vindecat un slăbănog despre care toți spuneau că nu mai are șanse de tămăduire. Cu toate acestea, Pantelimon a fost supus la mai multe suplicii, primind în cele din urmă cununa muceniciei. La fel au fost martirizați și preotul Ermolae, cei doi ucenici ai acestuia, precum și orbul vindecat.

În tradiția bisericii, Sfântul Pantelimon a rămas cunoscut ca tămăduitor și făcător de minuni. În momentul morții sale, din cer s-a auzit: „Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sunt deschise, cununa ta este pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor”.

Potrivit tradiției creștine, în momentul decapitării sfântului, din rana lui nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat a rodit în acel moment. Spre a nu lua creștinii trupul sfântului, acestuia i s-a dat foc, însă s-a întâmplat atunci o altă minune: acesta a fost scos din cenușă neatins de foc, fiind îngropat cu mare cinste, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, în anul 303.

Sute de lăcașuri de cult din Patriarhia Română își sărbătoresc hramul în ziua Sfântului Pantelimon. Printre acestea se numără și stavropighia patriarhală de la Techirghiol – Mănăstirea „Sfânta Maria”, Biserica „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc și Biserica Paraclis universitar „Sfântul Dimitrie”, ambele din București. La cele două biserici se află fragmente din moaștele Sfântului Pantelimon. Fragmentele din moaștele sfântului se află și la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

Mii de oameni au fost duminică și la Lacu Sărat, lângă Brăila, la slujbele oficiate cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”.

Biserica veche de la Foișorul de Foc, construită din lemn, a fost atestată documentar în testamentul domnitorului Grigore Ghica, din iulie 1752. Mărturii despre această primă biserică construită din lemn sunt și în „Bibliografia monumentelor feudale din București”, a banului N. Cantacuzino.

În anul 1790, în locul bisericii de lemn – după cum se menționează într-o pisanie sculptată în piatră cu litere chirilice – a fost construită una din zid, de către preotul Ivan ot Silvestru. În pisania aceasta, care se păstrează pe peretele din dreapta pronaosului, se poate citi următorul text: „Doamne, Cel ce cu puterea Ta proslăvești pe cei ce iubesc podoaba casei Tale și locul locașului măririi Tale, primește acest sfânt locaș, care este întru slava Ta și cinstea și prăznuirea marelui mucenic și tămăduitor Pantelimon, prin osârdia robilor lui Dumnezeu: părintele Popa Ivan ot Silvestru, Constantin logofăt Bornescu și jupân Constatin Coramzulea și jupân Ene Mănciulescu și cu alți pravoslavnici creștini, care cu cât s-au îndurat și s-a făcut în răzmeriță, leat 1790”.

„În București, un cartier poartă numele Sfântului Pantelimon, lucru mai rar întâlnit, un spital și două biserici”, a mai spus părintele Teleanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi