Mii de oameni încă așteaptă soluționarea dosarului Revoluției, după 25 de ani

Plimbat de la un parchet la altul și ajuns și pe masa judecătorilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), dosarul Revoluției din ’89 este încă departe de a face lumină în cazul unui subiect rămas sensibil dacă nu pentru o națiune, măcar pentru foarte pentru multe persoane.

Procurorii de la Parchetul Militar fac verificări cu privire la filmul evenimentelor din decembrie ’89, după ce în martie au preluat acest dosar de la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Cazul se afla la PICCJ din aprilie 2011, după ce Secția Parchetelor Militare (SPM) și-a declinat competența de soluționare. Anterior, în 2009, cauza fusese preluată de Parchetul instanței supreme de la Parchetele Militare, acolo unde existau câteva mii de anchete, care au fost, în urmă cu cinci ani, comasate într-un singur dosar.

„Stabilirea condițiilor și a circumstanțelor în care persoanele care au participat la revoluția anticomunistă au fost ucise sau rănite face obiectul a 4.495 de dosare penale, din care 2.984 dosare au fost analizate de Parchetului Teritorial Militar București și 1.601 de către parchetele militare teritoriale. Din acestea, un număr de 3.135 au avut ca obiect omorul sau atentatul grav la intregritate fizică. În 112 dosare, un număr de 275 de inculpați au fost trimiși în judecată, printre care șase generali, 38 de ofițeri și subofițeri, alți 35 de militari din Ministerul Apărării, 12 generali, 81 de ofițeri și subofițeri și un militar din cadrul MAI și 61 de civili”, s-a precizat într-o adresă trimisă de statul român la CEDO.

Astfel, mii de plângeri privind reprimarea armată a manifestațiilor de la București, Oradea, Constanța, Craiova, Bacău, Târgu Mureș și Cluj-Napoca au rămas nesoluționate, la 25 de ani de la Revoluție. Potrivit documentelor din dosar, toți petenții au fost audiați ca martori. În continuare, ei au depus plângeri penale, ca parte civilă, reclamând cele suferite în timpul reprimării manifestațiilor.

Sesizările miilor de persoane sunt însă, și la acest moment, în faza de cercetare. Doar în ceea ce privește reprimarea armată de la Timișoara, ancheta s-a încheiat cu o trimitere în judecată și o condamnare.

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, spunea recent că dosarul Revoluției este în curs de soluționare, el precizând că fostul președinte Ion Iliescu nu a fost audiat în acest caz.

CEDO a stabilit, într-una dintre deciziile luate în 2011 privind dosarele Revoluției, că România are o legislație necorespunzătoare în ceea ce privește colectarea și păstrarea datelor personale de către serviciile secrete.

După publicare, decizia a intrat în supravegherea Biroului de Executări a deciziilor CEDO de pe lângă Consiliul Europei. Instituțiile din România au un calendar privind anchetarea dosarelor Revoluției, conform căruia, până în aprilie-mai 2013 trebuia să fie realizată o hartă de relaționare cu privire la dispunerea unităților militare pe teren și deplasările lor în misiuni. De asemenea, până în iunie – iulie 2013, ar fi trebuit să se stabilească dacă persoanele care exercitau autoritatea asupra unităților militare respective au respectat regulamentele militare și, în caz contrar, să decidă tipul de infracțiune comisă, iar până în august – septembrie 2013 să identifice persoanelor care pot oferi date și informații concrete sau documente utile pentru a proba activitatea persoanelor care exercitau autoritate asupra unităților militare respective, precum și să stabilească gradul de implicare a decidenților politici.

Stănculescu și Chițac, singurii care au „plătit” pentru morții și răniții din ’89

În ianuarie 1990, după executarea soților Nicolae și Elena Ceaușescu și căderea regimului comunist, biroul procurorului militar din Timișoara a deschis o anchetă privind reprimarea demonstrațiilor.

Printr-un rechizitoriu din 30 decembrie 1997, procurorii militari i-au trimis în judecată pe generalii Victor Athanasie Stănculescu și Mihai Chițac, fiind inculpați ca principali responsabili de organizarea represiunii armate față de demonstrațiile anticomuniste de la Timișoara.

În 2000, generalii au fost condamnați la 15 ani de închisoare, însă în 2001, procurorul general al României Joița Tănase a făcut un recurs în anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzații au fost eliberați din arest.

În final, în 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor privind organizarea și coordonarea represiunii de la Timișoara. Curtea a dispus, de asemenea, ca reclamanții să plătească în solidar cu Ministerul Apărării despăgubiri, sume ce au fost achitate.

Sute de mii de euro, plătiți în urma condamnărilor CEDO privind Revoluția

Cea mai recentă condamnare a României de către CEDO, în cazul modului de soluționare a dosarului Revoluției, a avut loc în 5 noiembrie, atunci când statul român a fost obligat să plătească 45.900 de euro unui număr de 34 de foști revoluționari, pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.

Petenții au între 40 și 90 de ani și au participat la manifestările împotriva regimului comunist care au avut loc între 21 și 23 decembrie 1989, la București și în alte orașe din țară.

Curtea a constatat în acest caz încălcarea articolului 6 – dreptul la un proces echitabil – din Convenția europeană a drepturilor omului și a hotărât ca statul român să plătească fiecărui petent suma de 1.350 de euro (în total 45.900 de euro), cu titlul de prejudiciu moral.

Decizia din noiembrie a CEDO urmează altora prin care foști revoluționari au fost despăgubiți, pentru modul de desfășurare a anchetei în cauza cunoscută ca „dosarul Revoluției”.

În martie 2013, CEDO a decis ca Guvernul român să acorde despăgubiri de aproximativ 350.000 de euro pentru 72 de victime ale Revoluției de la Timișoara din decembrie 1989.

În mai 2011, CEDO a hotărât, în procesul intentat de Asociația „21 Decembrie” și alte persoane, pentru încălcarea dreptului la viață și la respectarea vieții private, legat de ancheta în „dosarul Revoluției”, ca statul român să acorde despăgubiri de 15.000 de euro către Nicolae și Elena Vlase, precum și de 6.000 de euro președintelui asociației, Teodor Mărieș.

În martie 2011, alți cinci români au câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului procesul deschis statului român în care reclamau ineficiența autorităților în investigarea reprimării violente a demonstrațiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioadă de 12 ani. CEDO a decis ca Guvernul de la București să-i despăgubească pe cei cinci cu peste 52.000 de euro.

Anterior, în 20 octombrie 2009, CEDO a condamnat statul român la plata a 25.000 de euro despăgubiri către familia maiorului de Miliție Aurel Agache, care a fost ucis în decembrie 1989, de manifestanții împotriva regimului condus de Nicolae Ceaușescu.

În 8 decembrie 2009, CEDO a dispus despăgubirea timișorenilor Horia Teodor Șandru, Ștefan Răducan, Silvia Benea și Daniela Grama cu câte 5.000 de euro, după ce aceștia au reclamat încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil.

Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluția din decembrie 1989, 1.142 de persoane și-au pierdut viața, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reținuți.