Mii de oameni s-au înghesuit la Noaptea Muzeelor. La Antipa, coadă de două ore
Și anul acesta, Noaptea Muzeelor a scos mii de oameni din casă pentru a vizita gratuit cele mai impotante obiective culturale. La muzeul Antipa s-a așteptat mai bine de o oră și jumătate, coada având sute de oameni care așteptau să vadă exponatele.
„După ce plecăm de la Antipa, ne ducem la Muzeul de Geologie, la Muzeul Țăranului și, în funcție de timp, ne mai orientăm și către altele. De o oră stăm la coadă, dar merită așteptarea. Nu e vorba de bani, este pur și simplu un eveniment, care se derulează, unde exită o colectivitate și cred că cei mici ar trebui să fie familiarizați cu astfel de evenimente. Avem companie plăcută, rude, prieteni, ne simțim foarte bine”, a spus Andreea, din București.
Printre vizitatori sunt și oameni care străbat sute de kilometri pentru a vizita muzeele cu ocazia acestui eveniment. Spun că nu îi deranjează statul la coadă, cu atât mai mult cu cât intrarea este gratuită.
„Am venit de la Câmpulung Muscel și am venit special pentru Noaptea Muzeelor. De mai bine de 40 de minute stăm la coadă și mai avem de așteptat. Oarecum ne-am gândit și la bani, că economisim banii pe bilete. Nu avem timp să vizităm în altă zi, mai ales că nu suntem din București și am profitat că fata noastră s-a mutat aici. Ar trebui să fie mai des câte o astfel de seară pentru că este multă lume care așteaptă și își doresc și nu toți au posilități”, a explicat Laura din Câmpulung Muscel.
Alții sunt apreciază evenimentul, însă nu și statul la rând.
„Avem în program doar Antipa și Muzeul de Artă. Nu știu dacă merită să stăm la coada asta, sinceră să fiu. Deja au trecut vreo 45 de mine și cred că o să mai stăm încă pe atât. Am venit la insistențele fiicei mele pentru că eu aș fi preferat să dau 20 de lei pe bilet decât să stau la coada asta. Fiind atâta lume, nici nu vezi exponatele cum trebuie. Stai mult și nu vezi nimic”, a povestit Ruxandra.
La Muzeul Antipa biletul costă 20 de lei pentru adulți, 10 lei pentru pensionari, elevii și studenți plătesc un bilet redus de doar 5 lei, iar copiii au gratuitate.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” poate fi vizitat și organizează activități până la ora 00.00. Printre acestea, interceptarea liliecilor din grădina muzeului, cu ajutorul detectorului de ultrasunete, sub coordonarea specialiștilor din muzeu. Muzeul Național de Artă al României va putea fi vizitat în intervalul 19.00-05.00.
Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC își va deschide porțile până la ora 02.00 pentru o seară de artă și film din arhivele muzeului. Spațiul din fața muzeului va fi animat cu proiecții de film de artă din arhivele muzeului, iar expozițiile muzeului vor fi deschise publicului pentru vizitare.
Muzeul Național de Geologie va fi deschis până la ora 00.00. Inedit: cu această ocazie va putea fi vizitată, în premieră, expoziția „Grădina Dinozaurilor” (curtea MNG, aripa S). Expoziția tematică realizată în parteneriat cu Dino Parc Râșnov, cuprinde o serie de replici, în mărime naturală, ale unor dinozauri care au trăit acum sute de milioane de ani, realizate după ultimele descoperiri paleontologice.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” va organiza lansări de carte, expoziții tematice, ateliere de meșteșuguri populare, spectacole de muzică și dans popular din diferite regiuni ale țării.
Cimitirul Bellu programează, până la ora 00.30, sub genericul „Centenar Titu Maiorescu”, tururi ghidate, recitaluri de muzică clasică și de jazz și vizionarea filmului documentar „Titu Maiorescu și apogeul literaturii române”.
Noaptea Muzeelor este un eveniment european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 13-a ediție. Peste 3.000 de muzee și instituții culturale din 30 de țări europene își deschid porțile în aceeași noapte.