Prima pagină » Știri » Mii de persoane, la aprinderea luminilor de sărbători în Piața Sfatului din Brașov

Mii de persoane, la aprinderea luminilor de sărbători în Piața Sfatului din Brașov

Mii de persoane, la aprinderea luminilor de sărbători în Piața Sfatului din Brașov
Mii de persoane, la aprinderea luminilor de sărbători în Piața Sfatului din Brașov

Ca în fiecare an, primarul Brașovului, George Scripcaru, a venit în Piața Sfatului pentru a le ura sărbători fericite brașovenilor și turiștilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vă doresc să vă bucurați din plin de aceste sărbători alături de familiile dumneavoastră și să nu îi uitați nici pe cei care sunt plecați prin alte țări. Sper să ne revedem aici, în Piața Sfatului, și la cumpăna dintre ani și vă doresc încă de pe acum să aveți un an 2016 plin de bucurii și împliniri”, a spus edilul Brașovului înainte de a da startul la aprinderea luminilor ornamentale din Piața Sfatului și din oraș.

Înainte de momentul aprinderii bradului, la ora 17.00, pe scena din Piața Sfatului a urcat corul de copii „Concertino”, care a susținut un concert de colinde, iar apoi a avut loc un spectacol de lasere, organizat de Agenția Metropolitană Brașov pentru a marca candidatura orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Un video ce va rezulta în urma momentului va fi prezentat pe data de 8 decembrie în fața unui juriu international, în cadrul candidaturii Brașovului pentru Capitala Culturală.

După aprinderea luminilor, spectacolul a continuat cu formația Kontraband, iar cap de afiș a fost Alex Velea, care a susținut un recital live împreună cu trupa sa.

La bradul din Piața Sfatului a fost prezernt și Moș Nicolae, care a împărțit cadouri copiilor.

Bradul de Crăciun al brașovenilor are 28 de metri înălțime, 67 de ani și a fost adus din zona comunei Vama Buzăului. Bradul a fost împodobit cu 50 de șiruri luminoase a cîte 80 de leduri și 20 de flash-uri, prinse pe interiorul pomului, pe tulpină și pe ramuri, 40 de sfere luminoase 3D, 60 de conuri luminoase, 40 de ghirlande cu leduri pe verticală, fiecare având o lungime de 25 de metri. De asemenea, au fost montați în spirală țurturi luminoși, dar și decorațiuni „de zi”, adică beteală aurie și roșie, dar și globuri și steluțe. Pentru cei mici, în Piața Sfatului a fost adus și un carusel, iar în Piața Enescu, un trenuleț de agrement pentru copii.

De asemenea, un alt brad va exista și în piața George Enescu, la fel ca anul trecut.

Tot duminică sear[, a fost deschis și Târgul de Crăciun din Piața Sfatului, unde se vor găsi produse tradiționale transilvanene, cadouri și suveniruri, vin fiert și preparate culinare.

Citește și