Prima pagină » Știri » Mijloacele de intervenție, suplimentate în opt județe care vor fi sub cod portocaliu de ninsoare

Mijloacele de intervenție, suplimentate în opt județe care vor fi sub cod portocaliu de ninsoare

Mijloacele de intervenție, suplimentate în opt județe care vor fi sub cod portocaliu de ninsoare
Autospecialele și șenilatele au fost suplimentate în opt județe care vor fi sub cod portocaliu de ninsoare, ele fiind furnizate de inspectoratele pentru situații de urgență (ISU) din județele care nu sunt sub astfel de avertizări, din dispoziția ministrului de Interne Gabriel Oprea.

De la inspectoratele pentru situații de urgență care nu sunt sub atenționări de fenomene meteo periculoase au fost mobilizate 12 autospeciale și șenilate care vor acționa în această noapte în opt județe, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

De la ISU Iași s-a deplasat în județul Vaslui o autospecială de transport persoane și victime multiple (ATPVM – autospecială de capacitate mare, 4×4) și o șenilată, iar către județul Bacău o altă ATPVM. Totodată, județele Argeș și Olt vor avea o capacitate de intervenție sporită întrucât beneficiază, fiecare, de câte o autospecială tip ATPVM din cadrul ISU Dolj.

Trei mijloace de intervenție au plecat de la ISU Mureș către județul Buzău (o autospecială tip ATPVM) și către județul Brăila (o șenilată și o autospecială tip ATPVM).

De asemenea, de la ISU București au fost trimise în județele Ialomița și Buzău două autospeciale tip ATPVM.

ISU Timiș a trimis către județul Dâmbovița o autospecială tip ATPVM și o șenilată, iar de la Unitatea Specială de Intervenție în Situație de Urgență Ciolpani a fost trimisă o șenilată în ajutorul autorităților din județul Ialomița.

Toate aceste mijloace tehnice de intervenție au echipaje complete și sunt pregătite să acționeze începând din această noapte, potrivit MAI.

Meteorologii au instituit cod portocaliu de ninsori și viscol în 10 județe din estul și sudul țării, în timp ce alte 25 de județe vor fi sub cod galben, de duminică seară, la ora 20.00, timp de 24 de ore.

Codul portocaliu de ninsori, viscol, precipitații mixte și polei este valabil în județele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomița, Galați, Vaslui, Bacău, precum și în zona de munte a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova.

În Capitală și alte 25 de județe din țară, respectiv Ilfov, Giurgiu, Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Călărași, Constanța, Tulcea, Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Maramureș, Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin, va fi cod galben de ninsori, viscol, precipitații mixte și polei, în același interval.

Până în prezent, din cauza condițiilor meteo a fost închis doar un drum județean – DJ 582E, sectorul Prislop-Semenic (județul Caraș Severin).

Totodată, Centrul Infotrafic anunța la ora 15.00 că taficul rutier se desfășoară în condiții de ninsoare pe drumurile naționale și europene din județele Arad, Alba, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea și Mehedinți, inclusiv pe tronsoane ale autostrăzii A1.

Autor

Citește și