Milioane de chinezi, fără electricitate din cauza ninsorii
Peste două milioane de persoane au rămas fără electricitate în orașul chinez Qujing, iar alte câteva mii sunt blocate pe autostrăzi din cauza căderilor masive de zăpadă din regiunea de sud-vest a țării, relatează presa oficială sâmbătă, citată de Reuters.
China continuă să fie afectată de cele mai grave pene de electricitate din ultimii ani, înregistrate începând din ianuarie în regiuni din centru și sud, în condițiile în care cea mai friguroasă iarnă din ultimele decenii a avariat cablurile și a perturbat livrările de cărbune.
Centralele de la Qujing, al doilea oraș ca mărime din provincia Yunnan, mai au rezerve de cărbune pentru trei zile, iar zăpada a blocat drumurile, relatează agenția Xinhua, citând oficiali guvernamentali locali. Până sâmbătă, 80 la sută din populația orașului era afectată de întreruperea curentului electric, locuitorii fiind nevoiți să folosească lumânări, kerosen și mangal pentru încălzire și iluminat, a adăugat agenția.
Șase autostrăzi au fost închise pentru două zile, peste 30.000 de pasageri fiind blocați, în condițiile unui trafic aglomerat după sfârșitul sărbătorilor de Anul Nou chinezesc. China a anunțat joi că intenționează să încheie reparațiile la liniile de electricitate până la sfârșitul lui martie, după ce milioane de persoane au petrecut Anul Nou chinezesc pe întuneric.