Minibuze pentru transportul public pe străzile înguste din Constanța

Publicat: 12 12. 2019, 11:30

Cele 18 minibuze vor lega nordul de sudul orașului Constanța, prin două noi rute care vor asigura transportul călătorilor pe străzile înguste, acolo unde nu pot intra actualele autobuze.

Pentru achiziționarea minibuzelor, Primăria Constanța a alocat deja 10 milioane de lei.

Autoritățile au anunțat că, pentru început, rutele vor funcționa pe un program de zi, dar dacă se vor dovedi solicitate, vor fi introduse și cursele de noapte.

La sfârștul anului 2018, Constanța și-a modernizat flota de transport public prin achiziționarea a 104 autobuze Diesel Euro 6. Banii, aproximativ 100 de milioane de lei, au fost asigurați dintr-un credit accesat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

De asemenea, parcul auto al Constanței va fi completat cu 40 de autobuze electrice, care vor fi cumpărate printr-un proiect cu cofinanțare europeană derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în parteneriat cu primăriile din Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Focșani și Slobozia.

Referitor la transportul public din municipiul Constanța, societatea care administrează acest segment a fost transformată, la 1 noiembrie, din regie autonomă (RATC) în societate pe acțiuni (CT Bus SA).