Prima pagină » Știri » Ministerul Apărării recunoaște oficial, în premieră, problema stresului post-traumatic. Câți militari români suferă de această tulburare

Ministerul Apărării recunoaște oficial, în premieră, problema stresului post-traumatic. Câți militari români suferă de această tulburare

Ministerul Apărării recunoaște oficial, în premieră, problema stresului post-traumatic. Câți militari români suferă de această tulburare
Detalii pe gândul

„Am dorit să mă întâlnesc astăzi cu Corpul Psihologilor din Armata Română, iar la invitația mea au răspuns aproape toți psihologii pe care îi avem încadrați în Armata Română. Așa cum s-a văzut, nu sunt foarte mulți. Din păcate, aceasta este încadrarea pe care o avem în Armata Română (…) Prin momorandulmul pe care l-am trimis Guvernului României pentru încadrarea unor funcții în Armata Română se vor regăsi anul acesta și 50 de posturi de psihologi. Totodată, avem alături de noi cadre didactice universitare, pentru că dorim un protocol cu Universitatea din București și alte facultăți cu profil din țară, astfel încât să putem să dezvoltăm împreună programe de formare post-universitare, cu bătaie exact pe acest domeniu, respectiv pe psihologia orientată pe partea de utilitate militară”, a declarat, marți, ministrul Apărării, Mihai Fifor, în timpul întâlnirii cu psihologii încadrați în armată. 

Gândul a scris, în 2013, despre tulburarea de stres postraumatic care îi afectează pe militarii care participă în misiuni, problemă care era ignorată total de Armată, Ministerul Apărării susținând că nu au fost înregistrate cazuri. Cu toate acestea, Gândul l-a descoperit pe „omul care nu exista” la nivel oficial. 

Astăzi, ministrul a mai precizat că la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie, se va prezenta un proiect în ceea ce privește înființarea Centrului Național de Psihologie Operațională, menit să-i ajute pe militari.

„În luna octombrie am intrat în dialog cu colegii canadieni, pentru că în septembrie la Invictus am avut bucuria să discut cu ministru apărării canadian și acolo, la Invictus, s-a pus un foarte mare accent pe cei afectați de sindromul stresului post traumatic. Erau foarte mulți competitori Invictus având această problemă și nu neapărat mutilați și afectați fizic și atunci am realizat că sindromul de stres post traumatic este tratat altfel și privit altfel de armatele celorlalte țări care, din păcate, au o experiență mult mai mare în teatrele de operații. (..)Colegii canadieni s-au oferit să ne vină în ajutor, o echipă de la noi se va deplasa acolo, astfel încât la încelutul lunii martie să putem prezenta public ceastă concepție în ceea ce privește reașezarea de asistență psihologică pentru Armata Română”, a explicat ministrul.

„În momentul acesta avem un deficit de 76 de funcții de psiholog, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din numărul total de posturi pe care le avem prevăzute. (…) La momentul actual există un număr de 19 militari care au fost identificați cu tulburare de stres post tramatic”, a declarat Vasile Marineanu, șeful Centrului de investigații sociocomportamentale din Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit acestuia, în ceea ce privește testarea militarilor cae se întorc si teatrele de război, se solicită informații de la toți cei care au intrat în contact cu militarul respectiv și se caută lărgirea modului de tratare, prin neuropsihologie sau prin terapie ocupațională.

„Militarii care au paticipat în teatrele de operații, mai ales cei cae s-au confruntat cu evenimente cu potențial traumatic, pot să dezvolte o astfel de tulburare de stres post-traumatic. Noi încercăm să indentificăm încă din timp aceste probleme. Încercăm să facem câteva screeninguri atât la plecare cât și la întoarcerea din teatrele de operații”, a mai precizat Vasile Marineanu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?