Ministerul de Externe, avertisment pentru românii care se află sau călătoresc în Italia: stațiile de taxare de pe autostrăzi ar putea fi închise pe 4-5 august

Publicat: 06 09. 2019, 16:01

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în perioada 4-5 august 2019, mai multe organizații sindicale din domeniul transporturilor au anunțat o grevă a operatorilor stațiilor de taxare de pe autostrăzi. Greva va avea loc în intervalele orare 10:00-14:00 și 18:00-22.00, în ziua de duminică, 4 august, respectiv de la orele 22:00 din ziua de 4 august până la ora 02:00 din ziua de luni, 5 august 2019. Astfel, având în vedere circulația intensă preconizată în aceste zile, sunt posibile cozi și limitări ale circulației rutiere la nivelul rețelei de autostrăzi. Pe durata grevei, stațiile de taxare pentru plata în numerar ar putea fi închise; se vor menține deschise stațiile automate, pentru plata cu cardul, respectiv prin sistemul electronic -Telepass-„, au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Ministerul informează că românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, „cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv ale Consulatelor Generale la Trieste: +393408821688; la Milano: +393661081444; la Torino: +393387568134; la Bologna: +393491178220; la Bari: +393346042299; la Catania: +393209653137”, potrivit sursei citate.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro