Ministerul Educației a cumpărat tablete cu Internet pentru elevi. Va fi bătaie pe ele, ca la admiterea la ASE!
Câți elevi vor beneficia de tabletele cu Internet oferite de Ministerul Educației? Doar 82.000, deși numărul elevilor în România bate spre trei milioane. Ministrul Educaţiei spune că de atâtea a avut statul bani, așa că să ne așteptăm să fie bătaie pe ele, ca la admiterea la ASE.
Prezentă miercuri la Focșani, într-o vizită de lucru cu iz electoral, Monica Anisie a declarat că tablete au Internetul plătit în avans pentru doi ani și vor fi livrate către unităţile de învăţâmânt care încep şcoala în scenariul Roşu: „Sunt deja 82.000 de tablete gata să plece către unităţile de învăţâmânt care se află în scenariul Roşu. Avem un operator economic care a câştigat licitaţia realizată de către ONAC. Tabletele pe care le-am achiziţionat sunt conectate la Internet, plătit pentru doi ani de zile”.
Pentru unii tablete, pentru alții… sfaturi
Monica Anisie a îndemnat conducerile școlilor din țară care nu primesc tablete de la minister să achiziţioneze echipamente electronice pe care le pot deconta din fonduri europene. „Fiecare unitate de învăţâmânt, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) sau cu autoritatea publică, poate să facă achiziţii care să fie decontate pe fonduri europene. Guvernul României a alocat 175 de milioane de euro pentru achiziţii de echipamente electronice, echipamente sanitare, dar şi containere sanitare, acolo unde sunt unităţi de învăţâmânt care nu au toaletele în interiorul unităţii”, a precizat Anisie.
Potrivit ministrului Educației, necesarul de profesori pentru anul şcolar 2020 – 2021 este asigurat la acest moment. Pe de altă parte, conţinutul lecţiilor de la clasă rămâne „şi la latitudinea cadrelor didactice”. „În momentul în care există un cadru didactic care nu mai poate continua activitatea în şcoală, fiecare inspectorat şcolar face solicitare la Ministerul Educaţiei şi noi vom asigura cadrul legislativ în aşa fel încât să se poată face lecţii cu profesori suplinitori”, a mai ținut să sublinieze Monica Anisie.