Ministerul Educaţiei a suplimentat bugetele pentru competițiile finalizate sau în curs de derulare din cadrul PNCDI
Bugetele pentru competițiile finalizate sau în curs de derulare din cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2015-2020 au fost suplimentate cu peste 407 milioane de lei de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Majorările făcute de Ministerul Educației
,,Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis ordinul privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul de ministru nr. 3.333/25.02.2020 privind repartizarea creditelor de angajament şi a creditelor bugetare pentru anul 2020, în vederea finanţării programelor şi subprogramelor componente ale Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2015 – 2020 (PNCDI III)’’, informează un comunicat de presă al MEC, publicat luni, 5 octombrie.
Ordinul prevede alocarea de credite bugetare şi de angajament în vederea lansării de noi competiţii în anul 2020, precum şi pentru suplimentarea bugetelor pentru competiţii aflate în derulare sau finalizate din cadrul PNCDI III.
Astfel, s-au făcut următoarele majorări:
Programul 1 – subprogramul 1.1 Resurse umane – 34.633.675 lei, distribuită pentru:
- Premierea rezultatelor cercetării – articole: +14.000.000 lei;
- Premierea rezultatelor cercetării – brevete: +1.500.000 lei;
- Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE): +19.133.675 lei
Programul 2, Proiect experimental demonstrativ (PED) – 130.327.174 lei;
Programul 3 – 25.000.000 lei, distribuită astfel:
- Subprogramul 3.1 Bilateral/multilateral: +1.000.000 lei (AUF-FR);
- Subprogramul 3.5 Alte iniţiative şi programe europene şi internaţionale: + 9.000.000 lei (EUREKA);
- Subprogramul 3.6 Suport: +15.000.000 lei (Premierea participării la Orizont 2020);
Programul 4, Proiecte de cercetare exploratorie (PCE) – 200.000.000 lei:
Programul 5 – 18.000.000 lei, distribuită pentru:
- Subprogramul 5.1: + 6.000.000 lei (ELI-RO);
- Subprogramul 5.2: +12.000.000 lei (FAIR-RO);
Potrivit documentului, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării Dezvoltării şi Inovării, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, asigură coordonarea – din punct de vedere administrative – a programelor şi subprogramelor din Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare și Inovare.