Prima pagină » Știri » Ministerul Educației, despre situația din Capitală: „Este inadmisibil ce se întâmplă în București!” Monica Anisie explică ce se întâmplă cu after-school-urile, creșele și universitățile

Ministerul Educației, despre situația din Capitală: „Este inadmisibil ce se întâmplă în București!” Monica Anisie explică ce se întâmplă cu after-school-urile, creșele și universitățile

Ministerul Educației, despre situația din Capitală: „Este inadmisibil ce se întâmplă în București!” Monica Anisie explică ce se întâmplă cu after-school-urile, creșele și universitățile

Ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat care sunt instituțiile de învățământ din București care răman deschise marți, 20 octombrie, prima zi în care se implementează scenariul în privința școlilor din Capitală.

Monica Anisie a comentat și atitudinea pe care a avut-o prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, după ce incidența cazurilor COVID-19 în ultimele 14 zile din București raportată la mia de locuitori a depășit pragul de 3, potrivit stirileprotv.ro.

Ministrul Educației, despre prefectul Capitalei: Nu a înțeles ce trebuie să facă!

„Este inadmisibil ce se întâmplă la nivelul municipiului București. Cu toate că am avut o întâlnire încă de marți, 13 octombrie, cu prefectul, nici la acest moment, prefectul nu a înțeles ce trebuie să facă în conformitate cu prevederile legale”, a declarat Monica Anisie.

De asemenea, aceasta a explicaqt și ce unități de învățământ din Capitală vor funcționa potrivit scenariul roșu, respectiv în regim online.

Ce se întâmplă cu after-school-urile, creșele și universitățile

„Vreau să-i anunț pe toți părinții că, în conformitate cu ultima decizie a Comitetului Municipiului București pentru situații de urgență, unitățile de învățământ preuniversitar, de stat și particular, își vor desfășura activitatea didactică în sistem online. Deci, se vor suspenda cursurile față în față pentru o perioadă de 14 zile. În ceea ce privește hotărârea 24, emisă de Comitetul Municipiului București pentru situații de urgență, fac precizarea că aceasta a fost modificată. Deci, creșele, afterschool-urile și universitățile rămân deschise. Mai mult decât atât, știm că în conformitate cu prevederile legale, universitățile decid prin Senatul universitar modalitatea în care își vor desfășura cursurile.

Nu Comitetul Municipiului București pentru situații de urgență pentru decide cu privire la desfășurarea cursurilor în universități”, a anunțat ministrul Educației.

Monica Anisie a făcut câteva precizări și despre posibila demitere a prefectului Capitalei, despre care a declarat că nu are informații.

„Dar nici nu se mai poate continua în acest stil la nivelul municipiului București. Și în alte județe am vorbit cu prefecții la telefon, ne-am sfătuit cu privire la procesul pe care trebuie să-l realizeze pentru desfășurarea online a cursurilor, dar nicăieri nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat la nivelul municipiului București”, a punctat aceasta.

Citește și