Ministerul Justiției face anunțul: Raportul GRECO va fi publicat pe 9 iulie, ora 11:00

Publicat: 04 07. 2019, 16:35

„Ministrul Justiției, Ana Birchall, a comunicat oficial Secretariatului Executiv al Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO) decizia Guvernului României de a autoriza publicarea celor două rapoarte privind România: „Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc privind România” și „Raportul interimar de conformitate din cadrul rundei a patra de evaluare privind România”. Urmare a propunerii GRECO, s-a convenit publicarea rapoartelor sus-menționate în data de 9 iulie 2019, la ora 11:00 (ora României)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Rapoartele vor fi publicate simultan, în limba română și în limba engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiției (www.just.ro), respectiv GRECO (www.coe.int/greco).

Guvernul a avizat, miercuri, publicarea raportului GRECO.

Percepția publică privind un nivel redus al corupție în anumite țări ar putea fi înșelătoare, arată GRECO într-un raport publicat pe 25 iunie, care face referire și la seria de recomandări adresate unor țări precum România și Polonia. În raportul său anual, GRECO analizează măsurile pe care le-au luat cele 49 de state membre împotriva corupției în 2018, în special în privința parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor.

În cazul României, raportul GRECO notează că a fost făcută o serie de recomandări privind reformele justiției.