Curtea Supremă judecă joi, 27 iunie, un nou termen in dosarul penal al deputatului UDMR Marko Attila care a fost condamnat în fond la trei ani de închisoare cu executare. La dosar, Ministerul Justiției a transmis o adresă prin care susține că sentința de condamnare este nelegală. Ministerul susține că statul român nu a fost prejudiciat în acest dosar. Dosarul este judecat de un complet condus de Magdalena Iordache, soția deputatului PSD Florin Iordache. Ministerul susține că nu a intervenit în proces în favoarea deputatului UDMR ci doar a explicat instanței că a fost introdus în cauză greșit.
Fostul secretar de stat Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, decizia instanței nefiind definitivă.
După ce Marko Attila a devenit parlamentar, dosarul său a fost transferat la Curtea Supremă. La dosar a fost atașat și o adresă din partea Ministerului Justiției. În această adresă ministerul susține că decizia de condamnare a lui Marko Attila este nelegală și că în realitate în acest dosar nu există un prejudiciu adus statului. „Pentru argumentele prezentate să constatați nelegalitatea sentinței Judecătoriei Buzău. Vă rugăm să observați că în mod greșit Ministerul Justiției a fost introdus ca parte responsabilă civilmente atât timp cât Primăria Municipiului Sfântul Gheorghe nu se constituie parte civilă”, se arată în adresa Ministerului Justiției. Precizările ministerului sunt inserate în motivele de recurs înaintate de MJ în calitate de parte responsabilă civilmente.
Adresa a fost semnată de secretarul de stat Ovidiu Puțura și a fost trimisă în primă fază la finalul lunii iulie 2012 Curții de Apel Ploiești care ar fi trebuit să judece dosarul. Adresa ministerului nu a fost retrasă, astfel că ea este prezent și în dosarul de recurs de la Curtea Supremă.
În aceeași adresă Ministerul Justiției mai spune că a constat că în dosarul lui Marko Attila, statul nu a fost prejudiciat. „Apreciem că prejudiciul a fost recuperat în totalitate și nu cum în mod contrar s-a reținut în sentința penală 715 în sensul că prejudiciul nu a fost recuperat”, se mai arată în adresa ministerului.
UPDATE: Ministerul Justiției a transmis un puct de vedere prin care arată că nu a dorit să intervină în proces în favoarea deputatului UDMR ci doar a dorit sa arate că a fost inclusă ca parte responsabilă civilmente în mod greșit. Iată ce spune MJ despre adresa trimisă în 2012:
„Ministerul Justiției nu „a intervenit” în proces astfel cum se afirmă în articol, ci a fost introdus în cauză din oficiu de către Judecătoria Buzău, în calitate de parte responsabilă civilmente, prin citația emisă la data de 12.10.2011, în condițiile în care acțiunea civilă nu a fost pusă în mișcare, neexistând constituire de parte civilă în procesul penal de către partea vătămată, Municipiul Sfântu Gheorghe, căruia instanța i-a solicitat precizări exprese în acest sens.
În cursul procesului penal, Ministerul Justiției a depus note scrise prin care a arătat că nu poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente. Cu toate acestea, în decizia de fond a Judecătoriei Buzău nu s-a dispus expres scoaterea din cauză a Ministerului Justiției, situație în care ministerul a formulat recurs împotriva Sentinței penale nr. 715 din data de 28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 13020/200/2011.
În cerea de recurs, Ministerul Justiției a arătat, în esenț, pe de o parte, că în mod greșit ministerul a fost introdus în cauză din oficiu de către instanță în calitate de parte responsabilă civilmente, deși Municipiul Sfântu Gheorghe nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar, pe de altă parte, că de vreme ce instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Precizăm că Ministerul Justiției nu a intervenit în favoarea unie părți în proces ci și-a execitat dreptul la apărare prin declararea recursului, folosirea tuturor mijloacelor legale fiind o obligație a Ministerului Justiției, în condițiile în care, dacă ar fi avut calitatea de parte responsabilă civilmente, ministerul ar fi putut să fie obligat, în solidar cu inculpații, la plata prejudiciului eventual stabilit de instanță.”
UDMR a făcut presiuni publice după sentință
În iulie 2012 fostul secretar de stat Marko Attila a fost condamnat pe fond la trei ani de închisoare cu executare. Condamnarea sa a fost contestată puternic de către UDMR care a organizat și o serie de proteste publice acuzând DNA de abuzuri.
În acest dosar mai au calitate de inculpați Tamaș Maroșan și Silviu Clim. Maroșan a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în timp ce Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeași acuzație, instanța stabilind în cazul acestuia un termen de încercare de cinci ani. Pe perioada termenului de încercare, Clim trebuie să respecte o serie de interdicții și obligații stabilite de instanță, între acestea să nu poarte arme sau să nu săvârșească noi infracțiuni.
Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunțarea sentinței.
Procurorii DNA Brașov i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe Attila-Gabor Marko, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relații Interetnice din cadrul Ministerului Informațiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, și Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiției, acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, informa DNA.
Procurorii au stabilit că, în 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, înființată în baza OUG 83/1999. Cei trei acuzați au întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realității, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe și l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuție a avut destinația de școală din momentul edificării construcției și în prezent include două instituții de învățământ: Liceul Teoretic „Szekely Miko” Sfântu Gheorghe și Liceul Teologic Reformat.
Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuțiilor celor trei inculpați în cadrul comisiei, având competențe în privința examinării legalității cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susținerea cererilor și de adoptare a deciziilor în concordanță cu aceste documente, susțineau procurorii.
De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administrației Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât și a Cărții Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal. Prin aceste fapte, acuzații au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.