Ministerul Justiției își retrage plângerea de incompatibilitate împotriva judecătoarei Iulia Motoc, de la Curtea Constituțională

Ministerul Justiției își retrage plângerea de incompatibilitate împotriva judecătoarei Iulia Motoc, de la Curtea Constituțională
Publicat: 05/07/2012, 16:09
Actualizat: 23/08/2013, 00:44

Ministerul Justiției și-a retras plângerea înaintată Curții Constituționale (CC) referitoare la incompatibilitatea în care s-ar afla judecătoarea Iulia Motoc.

„Cu adresa nr.65280 din 5 iulie 2012, Ministerul Justiției a adus la cunoștința Curții Constituționale, decizia de retragere a sesizării prin care semnala situația de incompatibilitate a doamnei judecător Iulia Antoanella Motoc”, informează, joi, Biroul de presă al Curții Constituționale.

În 28 iunie, Ministrul Justiției, Titus Corlățean, a sesizat Curtea Constituțională a României și Agenția Națională de Integritate (ANI) cu privire la situația judecătoarei Iulia Motoc de la CCR, demnitarul considerând că aceasta se află în incompatibilitate.

În adresele trimise în 28 iunie, președintelui CCR, Augustin Zegrean, și președintelui ANI, Horia Georgescu, ministrul Justiției afirmă că, în opinia instituției pe care o conduce, Motoc intră „în sfera de incompatibilitate statuată de norma constituțională și legislativă pentru judecătorii Curții Constituționale”.

Argumentele lui Corlățean sunt legate faptul că Motoc este și expert în cadrul Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, membru al Consiliului de Administrație al Agenției pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene și membru al Comitetului Consultativ al Convenției-cadru privind protecția minorităților naționale.

„Observăm că doamna judecător deține o astfel de funcție publică, respectiv membru în Consiliul de Administrație al unei instituții europene. Practic, membrii board-ului (printre care se afla și doamna judecător) realizează activități cu un evident caracter executiv, într-o instituție europeană înființată prin regulament al Consiliului Uniunii Europene, împrejurare care le poate conferi o asimilare a calității de funcționari europeni, ceea ce în mod evident ar intra în contradicție cu prevederile art.61 alin.4 din Legea 47/1992 republicată privind CCR. Din Decizia Consiliului UE nr.2008/203/CE/28.02.2008 și din Regulamentul CUE nr.168/2007 rezultă cel puțin obligația de loialitate instituțională a persoanelor implicate oficial în proiectele Agenției, față de Agenție și față de Consiliul Uniunii Europene, precum și față de Parlamentul European, obligație care are aparența contradicției cu obligațiile judecătorului constituțional național.Trebuie observat și faptul că, măcar ipotetic, în activitatea de judecător constituțional pot fi examinate problematici concrete ce privesc modul de aplicare și de interpretare a prevederilor naționale și europene în domeniul drepturilor omului, situație care poate intra și sub incidența activității Agenției europene menționate mai sus. Pe de altă parte, din perspectiva de reprezentant al acestui organism european, actele Agenției pot avea impact în activitatea de judecată a Curții de Justiție de la Luxemburg, dar pot intra în contradicție și cu activitatea desfășurată la instanța de contencios constituțional în plan național”, se arată în sesizări.

Ministrul Justiției subliniază că, în opinia instituției pe care o conduce, și celelalte două angajamente internaționale ale judecătoarei Iulia Motoc intră, de asemenea, în sfera de incompatibilitate statuată de norma constituțională și legislativă pentru judecătorii Curții Constituționale.

În sesizări se precizează și că, în conformitate cu regulamentele organizațiilor internaționale menționate, membrii organismelor amintite sunt beneficiarii unor drepturi bănești (diurnă, cheltuieli de deplasare, etc.). Astfel, activitatea în sistem ONU ar fi plătită cu 400-450 USD pentru fiecare zi de participare, cea din Consiliul de Administrație al Agenției Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene – cu 173 euro pentru fiecare zi de participare, iar cea din Comitetul Consultativ al Convenției-cadru privind Protecția Minorităților Naționale – cu 175 euro pentru fiecare zi de participare.

„Față de participarea doamnei judecător în structurile mai sus menționate, vă adresăm rugămintea ca, în exercitarea competențelor legale ce vă revin, să dispuneți evaluarea potențialelor incompatibilități sau conflicte de interese. De asemenea, având în vedere modalitatea de completare a declarațiilor de avere și de interese ale doamnei judecător, solicităm Agenției Naționale de Integritate exercitarea competențelor legale și cu privire la analiza documentelor menționate”, conchide Corlățean, în sesizarea către ANI, în timp ce, în cea trimisă CCR, se solicită analizarea stiuațiilor semnalate și dispunerea de măsuri prevăzute de lege.

Sesizările referitoare la Iulia Motoc vin după ce ministrul Justiției a declarat, în seara de 27 iunie, că judecătorii CCR Augustin Zegrean și Iulia Motoc ar fi incompatibili, motiv pentru care aceștia ar trebui demiși din funcție.

„Președintele CC (Augustin Zegrean, n.r.) s-a antepronunțat cu privire la speța pe care astăzi CC a tranșat-o, cine ar trebui să meargă și cine nu la Bruxelles, în luna mai înainte de votul parlamentului de adoptare a acelei declarații care aproba elementele de mandat ale prim-ministrului. Zegrean a făcut public declarații cu privire la faptul că președintele trebuie sa reprezinte România”, a spus Corlățean despre președintele CC, anunțând încă de atunci că va sesiza ANI.

Afirmațiile din 27 iunie ale ministrului Justiției au venit după ce Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, că președintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de șef al statului, această atribuție putând fi delegată de către acesta, în mod expres, premierului.

La puțin timp după declarațiile lui Corlățean, ANI a informat că judecătorii Augustin Zegrean și Iulia Motoc nu se află în nicio situație prevăzută de Legea referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităților.

„Având în vedere solicitările formulate de mass media în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Agenția Națională de Integritate face următoarele precizări: Domnul judecător Augustin Zegrean și doamna judecător Iulia Motoc nu se află în nicio situație prevazută de Legea 176 /2010 referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese sau la existența unor diferențe semnificative nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate. Precizăm faptul că, pe rolul Agenției Naționale de Integritate nu există niciun dosar de evaluare în curs, referitor la domnul judecător Augustin Zegrean, respectiv la doamna judecător Iulia Motoc”, s-a arătat într-un comunicat al ANI.

Și CC a reacționat, în 28 iunie, afirmând că atacurile din partea Guvernului și ale altor autorități publice la adresa Curții sunt incompatibile cu exercițiul democratic, iar amenințările cu revocarea și orice alt fel de presiuni politice pot impieta în mod grav asupra activității judecătorilor.

Într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, CC și-a exprimat îngrijorarea față de atacurile din partea Guvernului și ale altor autorități publice la adresa Curții și a judecătorilor săi. „Curtea Constituțională subliniază faptul că aceste atacuri sunt incompatibile cu exercițiul democratic. Amenințările cu revocarea și orice alt fel de presiuni politice din partea Guvernului pot impieta în mod grav asupra activității judecătorilor și a Curții Constituționale în ansamblul său”, s-a arătat în comunicat.

Potrivit Legii Curții Constituționale, funcția de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic superior.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță