Prima pagină » Știri » Ministerul Mediului a suspendat ordinul care ar fi permis împușcarea a aproape 1.700 de animale

Ministerul Mediului a suspendat ordinul care ar fi permis împușcarea a aproape 1.700 de animale

Ministerul Mediului a suspendat ordinul care ar fi permis împușcarea a aproape 1.700 de animale
Ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, a anunțat, marți, că a fost suspendată procedura emiterii ordinului de ministru care ar fi permis împușcarea a 1.691 de animale sălbatice.

„Trebuie să știți că, în momentul de față, am suspendat procedura de emitere a Ordinului de Ministru, pentru că încă ne lipsesc câteva elemente esențiale. În primul rând, avem nevoie de avizul Academiei Române, forul stiintific suprem al țării care, conform legii, are ultimul cuvânt de spus pe studiul ce stă la baza fundamentării proiectului de Ordin de Ministru, studiu elaborat de Universitatea Transilvania, împreună cu ICAS și Fundația Carpați. Toată documentația a fost trimisă la Academia Română încă din 21 septembrie, inclusiv punctul de vedere al experților din grupul de lucru pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – România l-a constituit special pe acest subiect, de asemenea în premieră”, a scris ministrul Mediului, Cristina Pașca-Palmer, pe pagina sa de Facebook.

Palmer a mai precizat că fără punctul de vedere al Academiei nu are de gând să înainteze cu această procedură.

„Am programat, în perioada următoare, o serie de discuții aplicate cu toți specialiștii implicați. La fel ca mulți dintre dumneavoastră, și eu am o serie de nelămuriri legate de oportunitatea, recomandată prin studiu, privind includerea unor specii în acest Ordin, sau a dimensiunii numărului de intervenții propuse. Decizia finală va lua în calcul toate aceste elemente”, a mai transmis ministrul Mediului.

ONG-ul de mediu WWF a transmis, când încă proiectul se afla în dezbatere publică, că inițiativa permite împușcarea a aproape 1.700 de animale sălbatice.

„Ordinul ministerial propune împușcarea a 552 de urși, 657 de lupi și 482 de pisici sălbatice. Cotele sunt propuse în condițiile în care ministerul acceptă parțial argumentarea celor care au făcut studiul – un colectiv al facultății Transilvania din Brașov, adică doar pentru urși, lupi și pisici sălbatice. Același studiu nu mai este considerat valabil când vine vorba de stabilirea cotelor pentru râs, deși nu se oferă vreo explicație în acest sens. Mai mult, deși 6 din 9 experți din grupul consultativ pe carnivore mari au contestat studiul pe care se bazează hotărârea și au cerut refacerea lui, opiniile lor au fost ignorate”, se arată într-un comunicat de presă publicat de instituție pe site-ul propriu, la data de 28 septembrie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!