Ministerul Muncii vrea să simplifice procesul de adopție

Publicat: 31 05. 2018, 14:39
Actualizat: 25 03. 2019, 20:54

„Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopției propune introducerea mai multor măsuri menite să susțină și să sprijine adopția internă, declararea mai rapidă a adoptabilității copilului și flexibilizarea procedurii de evaluare și de pregătire a adoptatorilor. Pentru declararea mai rapidă a adoptabilității copilului, prin noul proiect de act normativ au fost ELIMINATE prevederile legale referitoare la căutarea rudelor până la gradul IV„, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Muncii (MMJS).

De asemenea, MMJS vrea să introducă și alte modificări care să susțină și să sprijine adopția internă, precum acordarea unei indemnizații lunare de 600 LEI pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situații: are vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani; este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu; face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.

Se propune, potrivit comunicatului MMJS, acordarea unei indemnizații lunare de 900 LEI pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situații: a împlinit vârsta de 7 ani; este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav; face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună. Indemnizația se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat, respectiv până la 18 ani.

„Pentru a sprijini familiile adoptatoare, prin proiectul de act normativ au fost introduse prevederi privind decontarea sumelor care reprezintă cheltuielile efectuate pentru asigurarea unor servicii destinate recuperării/reabilitării copilului, în limita sumei de 1.500 LEI pe an, precum și decontarea cheltuielilor de transport și cazare realizate de familia adoptatoare în vederea participării la procedura potrivirii practice cu un copil având domiciliul în alt județ decât cel al adoptatorului/adoptatorilor, în limita sumei de 200 de lei/zi/persoană”, se mai arată în comunicatul MMJS.

Potrivit sursei citate, o altă modificare a legii se referă la obligația directorului DGASPC de a controla trimestrial modul în care personalul din subordine respectă dispozițiile legale, iar nerespectarea atribuției de urmărire a evoluției copilului de către director constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 2.000 lei și 3.500 lei.

„Pentru a flexibiliza procedura de evaluare și pregătire a adoptatorilor a fost extinsă durata de valabilitate a atestatului de persoană/familie aptă să adopte de la 2 ani, cât este în prezent, la 5 ani și a fost eliminată obligativitatea legalizării unor documente (certificatele de naștere, căsătorie) care se anexează cererii de încuviințare a adopției”, mai reiese din comunicatul instituției.