Ministerul Sănătății confirmă al treilea deces cauzat de rujeolă
„În această dimineață a fost confirmat cel de al treilea deces din cauza rujeolei. Institutul Cantacuzino ne-a comunicat faptul că în urma analizelor a iești acest virus ca și cauză a decesului”, a declarat Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.
Precizările vin după ce, miercuri, instituția a anunțat că în România au fost înregistrate 675 de cazuri de rujeolă în decursul a opt luni, anul trecut fiind înregistrate doar șapte cazuri de îmbolnăvire. Trei copii au decedat din cauza virusului, al treilea caz fiind confirmat joi de medici.
Ministerul Sănătății a menționat că a fost declarată epidemia după ce s-au făcut toate analizele și anchetele epidemiologice necesare, menționând că principala problemă este faptul că părinții nu își vaccinează copiii.
„Nu există probleme cu distribuția vaccinului ROR (n.r. împotriva rujeolei) , au existat sincope dar nu majore. Există suficient vaccin pentru vaccinarea tuturor copiilor de 1 an și 7 ani, sunt 380.000 de doze disponibile”, a explicat Valentin Popescu.
Reprezentanții pacienților spun că una dintre măsurile necesar ar fi ca vaccinurile să devină obligatorii și să existe sancțiuni pentru părinții care refuză administrarea acestora.
„Noi ne-am fi dorit ca aceste vaccinuri să devină obligatorii, vedețti ce se întâmplă dacă nu sunt făcute la timp sau deloc. Această campanie împotriva vaccinarii o considerăm genocid și condamnam atitudinea unora față de aceste vaccinuri care au eradicat de-a lungul timpului multe boli și afecțiuni. (..) Cu siguranță lipsa de informare duce la ignoranță. E clar că ar fi trebuit niște campanii de informare în care să se arate beneficiile acestor vaccinuri și ar trebui informtă populația din mediul rural, mai ales, unde nici măcar accesul la asistență medicală nu există. Sunt necesare și sancțiuni”, a declarat pentru MEDIAFAX Cezar Irimia, președinte al Alianței Pacienților.
Lipsa de informare este recunoscută și de minister.
„Este o problemă faptul că în mediul rural numărul medicilor de familie este foarte mic. De aceea, pentru perioada următoare se va încerca să se găsească soluții cu mediatorii sanitari pentru a se ajunge în aceste comunități care nu au acces la medici, pentru a le explica care este situația, pentru a le recomanda să meargă la medic pentru vaccinare. Legea vaccinarii este pe circuit în minister, pentru avizări iar în perioada următoare va fi pusă în dezbarete publică. Va exista obligația ca vaccinurile să fie tot timpul în stoc astfel încât copiii să nu rămână nevaccinați”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.
Medicii sunt de părere că una dintre cauze este crearea unui flux negativ în jurul campaniilor de vaccinare.
„Este vorba și de atitudinea pe care o au părinții la un moment dat, deloc condamnabilă, să se informeze de la prieteni, locuri de joacă, colectivități, din ce spune un părinte sau altul. Se creeaza un flux negativ în jurul acestor campanii de vaccinare. Este o boală, în primul rând, extrem de contagioasă, despre care noi vorbim că se ia în contact obligatoriu cu un copil bolnav. În condițiile în care din ce în ce mai mulți copii nu sunt vaccinați și, mai ales, vorbim despre tot felul de vaccinări, copiii aceștia au o imunitate foarte proastă. Si atunci, rujeola, care în mod normal putem spune că nu este o boală severă, devine extrem de gravă și devine o formă de boală complicată. (…) De boala asta se ocupa medicii infecționiști, cei care lucreaza în spitalele de boli infecțioase pentru că este o boală contagioasă. Vă vorbesc din punct de vedere al unui medic care a trăit la sfârșitul anilor ’70. Epidemii de rujeolă extrem de severe, pentru că era perioada în care nu exista vaccinarea antirujeolă. S-a introdus în 1978, daca țin bine minte, iar rujeola a scăzut dramatic ca incidență de boală după introducerea vaccinării. Deci, practic, rolul vaccinării este unul extrem de important, iar faptul că vin în contact copii vaccinați cu cei nevaccinați, asta crește și gravitatea bolii și posibilitatea apariției unor complicații extrem de severe. Părinții trebuie să își vaccineze copiii, pentru că România, la ora actuală, este pe ultimul loc în țările europene legat de campaniile de vaccinare și de numărul copiilor vaccinați”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihaela Bălgrădean, medic primar pediatru.