Prima pagină » Știri » Ministerul Sănătății ia în calcul o creștere a cazurilor de Covid-19, după deschiderea școlilor și a restaurantelor. Nelu Tătaru: „E posibil ca autorităţile să intervină cu restricţii în anumite zone”

Ministerul Sănătății ia în calcul o creștere a cazurilor de Covid-19, după deschiderea școlilor și a restaurantelor. Nelu Tătaru: „E posibil ca autorităţile să intervină cu restricţii în anumite zone”

Ministerul Sănătății ia în calcul o creștere a cazurilor de Covid-19, după deschiderea școlilor și a restaurantelor. Nelu Tătaru: „E posibil ca autorităţile să intervină cu restricţii în anumite zone”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, le-a declarat, luni, jurnaliștilor aflați în Parlament că se așteaptă la aproximativ 1.500 de cazuri zilnice de infectări cu Covid-19, după redeschiderea restaurantelor în spații închise, a teatrelor și cinematografelor, dar mai ales a şcolilor. Și asta doar dacă regulile sanitare sunt respectate. În caz contrar, numărul de cazuri va crește mai mult și este posibil ca autorităţile să intervină cu restricţii în anumite zone.

„Avem o evaluare care merge până în 1.500 de cazuri, în condițiile în care se respectă regulile. Dacă nu se respectă regulile, vom avea o creștere și atunci vom fi nevoiți să reintervenim cu restricții în anumite zone. Aș merge pe o prognoză în care toată lumea respectă regulile și fiecare dintre noi ne facem partea noastră de treabă și atunci vom avea o creștere acceptabilă”, a spus ministrul.

Ministrul a vorbit și despre deschiderea școlilor și a scenariilor pe baza cărora se va realiza acest lucru.

„De o lună vorbim de adaptarea la nivel local a scenariilor cunoscute de toată lumea. Nu știu de ce primarii nu cunosc aceste scenarii. «Libertatea» e a Comitetelor județene pentru situații de urgență, prin autoritățile locale, DSP, inspectorate școlare, adaptate la fiecare școală în parte. DSP-urile au epidemiologi și fiecare școală e evaluată încă de acum două săptămâni”, a mai spus Tătaru.

El a adăugat că nu a fost luat în discuție scenariul ca toate școlile să rămână închise.

Copiii sunt cei care pot transmite. Bătrânii și cei cu comorbidități sunt cei care pot face formele grave de boală. Indicația, încă de la începutul pandemiei, a fost de a avea grijă ca bunicii sa nu fie cu copiii”, a spus el.

Ministrul Educației, Monica Anisie: Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere, când își trimit copiii la școală

Ministrul Educației și Cercetării (MEC), Monica Anisie, le dă o veste bună părinților, cu două săptămâni înainte de începerea noului an școlar. Aceștia nu vor mai da declarație pe propria răspundere, când își vor trimite copiii la școală, din 14 septembrie.

Monica Anisie a declarat, pentru StiriEdu.ro, că i-a cerut ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să elimine declarația pe proprie răspundere din partea părinților.

„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii le publicăm mâine (marți – n.r.), nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Anisie.

Declarațiile ministrului au fost confirmate de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

Schimbare majoră, în noul an școlar! Ce nu vor mai face elevii, lunea și vinerea

Elevii nu vor mai da teze sau lucrări de control în zilele de luni și vineri, ci doar în zilele de marți, miercuri sau joi, conform unui ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

”Tezele și lucrările de control planificate nu se stabilesc în prima și în ultima zi din săptămâna școlară și nici în două zile școlare consecutive”, menționează ordinul ministrului Sănătății, potrivit site-ului portalinvatamant.ro, citat de Libertatea.

Potrivit sursei citate, într-o săptămână nu pot fi date decât maximum două teze, mai precis în zilele de marți și de joi. Asta pentru că luni și vineri nu se mai dau teze, iar miercuri este ziua „liberă” obligatorie.

Autorităţile au decis! Câte ore pe zi vor petrece copiii la şcoală din toamnă?

Ministerul Sănătăţii a emis noi reguli pe care autorităţile trebuie să le pună în practică, odată cu începerea anului şcolar, la 14 septembrie. Mai exact, elevii vor sta la şcoală între 3 şi maximum 7 ore.

Care este greutatea maximă a ghiozdanului cu care copilul merge la școală, câți copii pot fi într-o sală de clasă și numărul de ore pe care elevii îl petrec zilnic la școală sunt o parte dintre regulile și recomandările prevăzute într-un ordin al Ministerului Sănătății prin care sunt aprobate normele de igienă din creșe, grădinițe, școli, licee, colegii, școli profesionale, universități etc.

Școala se pregătește pentru ”schimbarea la față”. Cum vor arăta sălile de clasă în noul an școlar

Geamuri plexiglas, distanță de 1 m între bănci, tunel cu dezinfectant, multiple căi de acces – așa va arătă începutul anului școlar.

Sălile de clasă au fost reconfigurate, pupitrele au fost dotate cu separatoare, părăsirea claselor urmând să se facă pe un traseu bine definit. Pe lângă normele de igienă și cele de distanțare socială, unitățile de învățământ au în lucru și organizarea orarului.

La Școala 194 din București au început deja pregătirile pentru începerea anului școlar. În sălile de clasă au fost montate geamuri plexiglas pe care sunt inscripționate măsurile de prevenție, iar în curtea școlii e instalat tunelul de dezinfecție pe unde copiii trebuie să treacă. În interior se află și un covoraș cu substanță dezinfectantă, așa cum a fost și la Evaluarea Națională.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun