Ministerul Sănătății, percheziționat de procurori DNA. Achiziții de 7 milioane euro suspecte de fraudă. Reacția ministerului

Publicat: 16 06. 2014, 12:58
Actualizat: 02 05. 2015, 07:51

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2008-2011, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor  de corupție, de către funcționari publici, în cadrul unor proceduri de  achiziție, prin programe finanțate din fonduri publice și din fonduri externe”, se arată în comunicatul DNA

Sursele gândul au arătat că investigațiile vizează contracte de achiziții de aparatură medicală în valoare de 7 milioane de euro.

UPDATE 2 Funcționari publici și medici care au făcut parte din comisii de atribuire a unor contracte ar fi dat preferențial contracte finanțate din fonduri de la BM și BEI unei firme olandeze din domeniu medical, care în schimb ar fi oferit bunuri și servicii, potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX

Surse judiciare au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac percheziții la Ministerul Sănătății, la Asociația de Neonatologie, precum și la spitalele Polizu, Cantacuzino și C.C. Iliescu.

Potrivit surselor citate, ancheta DNA este făcută în colaborare cu autorități din Marea Britanie și Olanda și vizează modul în care o firmă olandeză din domeniul medical ar fi oferit bunuri și servicii unor funcționari publici, pentru atribuirea de contracte.

În ancheta DNA ar fi vizați mai mulți funcționari publici, dar și „medici de renume” care au făcut parte din comisii de atribuire a unor contracte”. Medicii ar fi fost cooptați în comisiile de licitații „pentru a da greutate deciziilor care se luau”, au mai spus sursele citate.

Reprezentanții acelor comisii ar fi atribuit preferențial unei firme olandeze contracte de prestări servicii în domeniul medical, iar apoi medicii și funcționarii ar fi fost „recompensați cu bunuri și servicii” de către societate, potrivit acelorași surse.

UPDATE 1 Procurorii DNA verifică la Spitalul Cantacuzino documente legate de programul național de neonatologie, fiind făcute percheziții în cabinetul șefului Clinicii de neonatologie, în prezența acestuia, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, managerul unității sanitare, Iulian Brezean.

„Anchetatorii ne-au precizat că nu au venit pentru probleme care vizează Spitalul Cantacuzino, ci strict programul de neonatologie”, a spus dr. Iulian Brezean

Procurorii DNA s-au prezentat la sediul ministerului Sănătății încă de la prima oră. „Au ajuns în jur de 8-8.30. Și în prezent se verifică diferite documente. Este vorba de anumite fonduri obținute de la Banca Mondială, iar banii au fost folosiți pentru modernizarea maternităților”, au declarat pentru gândul surse din cardrul MS.