Ministerul Sănătății pregătește o OUG pentru un nou centru de transfuzii. Bucureștenii stau la coadă să doneze sânge
„Nu e prima dată, am venit de mai multe ori. Acum am un caz în familie și este nevoie. Am venit cu niște nepoate”, susține o femeie din București.
„Celor care stau acasă și se gândesc ‘lasă, că merg alții’ , le spun că e stupid să gândească așa. Am și eu o gramadă de prieteni care zic „mi-e frică de ace, de ce să donez că nu e așa mare nevoie”. Până nu ești expus situației nu înțelegi. Sau până nu ești în domeniul medical, ca să înțelegi nevoia. Esti ignorant, nu îți dai seama, traiești așa în bula ta. Cei mai mulți nu se lovesc, spre norocul lor, și le doresc să nu se lovească niciodată în continuare. Nu e prima dată când vin. Și eu și fratele meu și toata lumea din familie donăm”, explică un donator.
Cei care merg pentru prima dată să doneze sânge sunt ghitați, de cele mai multe ori, de problemele pe care le întâmpină cei apropiați lor.
„Mi-au spus că nu se poate pentru că nu am dormit și nu sunt odihnit, mi-au spus să vin în altă zi. Am venit cu fratele și un văr, avem nevoie pentru tatăl matușei mele”, susține un bărbat din Capitală.
„E prima dată când vin, pentru cineva din familie. De la spital ne-au spus că nu mai au. El are hemoglobină mică, îi trebuie completat cu perfuzii de sânge și atunci trebuie să dau și eu și probabil și alte persoane”, a declarat un alt donator.
Medicii susțin că, la nivel național, numărul donatorilor a scăzut, astfel că operațiile nu mai pot fi făcute la timp, iar pacienții au de suferit din această cauză, fiind amânați și câtva săptămâni
„Nu este o altă criză, este aceeași problemă pe care o avem – numărul donatorilor de sânge nu este suficient pentru a asigura necesarul de sânge din spitale. Noi suntem încă la 1.7% din populația României care donează sânge, nu a crescut numărul donatorilor de sânge în România, ba dimpotrivă, anul acesta cred că va fi o scădere a colectei. Noi, în București, asigurăm 50-60% din necesarul de sânge cu greu și cu ajutorul centrelor limitrofe. Operațiile programate suferă. Pacienții sunt amânați uneori și două-trei săptămâni de la donare, avaând în vedere că nu e sânge și că trebuie să asigurăm urgențele. Cele mai căutate grupe sunt cele cu RH negativ. Avem o presiune de câteva săptămâni pe A2 negativ, presiune mare. (…) La nivel național a scăzut numărul donatorilor. Cred că este o problemă și promovarea donării de sânge în România. Ar trebui să existe campanii mai multe de promovare și să acționeze în mod constant”, a declarat Doina Gosa, directorul Centruui de Transfuzii din București.
Printre cei care au donat sânge vineri este și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta susține că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență, ce va fi adoptată după alegeri, pentru construcția unui nou centru de transfuzii.
„Și în timpul zilelor libere în spital e nevoie de sânge și e important să facem asta. Cred că sistemul de transfuzii, sistemul în care gestionăm sângele poate fi mult îmbunătățit, avem un plan la care lucram de ceva vreme și săptămâna asta o să propunem și câteva măsuri concrete. Dar cred că dacă fiecare dintre noi face ce ține de fiecare dintre noi, lucrurile vor fi cel puțin la limita rezonabilului (…) Măsurile țin de oameni, de cum sunt plătiți, de programul de lucru. Programul trebuie prelungit, trebuie să poți să vii să donezi sânge și după-amiaza. De asemenea, infrastructura care nu este neapărat una adecvată dacă ne gândim că în București Centrul de transfuzii funcționează pe o clădire cu risc seismic. Asta este un lucru complet inacceptabil. Ne trebuie un nou centru de transfuzii în București. Am selectat deja un teren. O să se facă transferul de la Institutul Hociota către Centrul de Transfuzii București. Acolo se va construi un centru de transfuzii nou. Cât de curând se poate. Avem două opțiuni – fie îl construiește statul, fie o colaboarare cu fundații, organizații care să îl construiască din bani privați și să îl doneze apoi statului. (…) Este o ordonanță de urgență, dar avem restricția legală -șase luni înainte de alegeri nu poți schimba chestiuni care țin de salarizare, de cheltuieli de persoanal, dar o să facem asta imediat după alegeri. Modul în care gestionăm sângele trebuie spă fie o prioritate pentru orice Guvern”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.