Ministerul Sănătății va înființa centre regionale de boli genetice
Proiectul de ordin al ministrului Sănătății prevede înființarea unei rețele de genetică medicală.
Astfel, Centrul Regional București va fi organizat în structura Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Russescu” din Capitală și va avea arondate județele: Argeș, Buzău, Călărași, Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Ialomița, Prahova, Teleorman, Tulcea, Constanța, Vâlcea și Olt.
Centrul Regional Cluj va fi organizat în structura Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Cluj-Napoca”, având arondate județele: Cluj, Bistrița – Năsaud, Sibiu, Mureș, Covasna, Harghita, Brașov.
Centrul Regional Timiș, ce va face parte din structura Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, va deservi județele: Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj și Dolj.
Centrul Regional Iași, înființat în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf.Maria” Iași, va avea arundate județele: Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea, Galați și Brăila.
Iar Centrul Regional Bihor va fi organizat în structura Spitalului Clinic Municipal „Gavril Curteanu” Oradea pentru a județele Bihor, Alba, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
În referatul de aprobare al ordinului, se precizează că se cunosc peste 11.000 de boli determinate sau condiționate genetic, iar prevalența lor este, în medie, de 5 – 8 la sută din numărul total de nou-născuți, adică 1 din 20 nou-născuți vor avea până la vârsta de 25 ani, manifestarea clinică a unei boli genetice și, probabil, 1 din 3 – 4 indivizi în tot cursul vieții.
Estimativ, în România, se nasc în fiecare an 7.500 – 8.000 de copii cu boli genetice și alți circa 10.000 – 11.000 vor manifesta o boală determinată sau condiționată genetic până la vârsta de 25 ani.
Situația actuală a geneticii medicale în România este departe de serviciile și exigențele existente în țările UE ca și în unele țări învecinate, iar serviciile existente nu asigură necesarul și nici calitatea unei asistențe medicale adecvate în acest domeniu.
Medicii specialiști și primari de genetică medicală din România, urmare a recunoașterii acestei specialități începând cu anul 1997, și cei care sunt în curs de pregătire nu au structuri organizatorice specializate în care să-și desfășoare activitatea, se mai spune în referat.
Există în prezent un număr de 22 medici primari, 39 medici specialiști și 32 medici rezidenți de genetică medicală.
Totodată, există unele unități regionale specializate pe activitatea de genetică în cadrul unor spitale de pediatrie, dar aceste unități nu au un statut administrativ clar și cu atât mai puțin o finanțare corespunzătoare, și câteva laboratoare de citogenetică (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Craiova), înființate și organizate prin resurse minime, cel mai adesea cu fonduri din învățământ sau cercetare.