Miniștrii din zona EURO vor să adopte instrumente prin care să absoarbă ȘOCUL unei crize

Miniștrii din zona EURO  vor să adopte instrumente prin care să absoarbă ȘOCUL unei crize
Publicat: 05/04/2019, 17:19

„În centrul discuțiilor din Eurogrup din această dimineață, a fost încetinirea economică din zona euro, care este într-o fază de îngrijorare la nivel geopolitic, ca urmare a scăderii cererii externe, dar care este provocată și de factorii interni. Miniștrii de Finanțe din zona euro au susținut că această situație creează nevoia de a urgenta discuțiile actuale privind reformele necesare din zona euro, precum și reflecțiile necesare pentru a discuta actualele politici. Din această perspectivă, această vulnerabilitate în creșterea economiei din zona euro, fluctuația exporturilor și a cererii impune nevoia de a întări Uniunea și de a spijini creșterea, de a crește investițiile și pune în centrul atenției fondurile de coeziune și alocate teriorial. Astfel, trebuie să îmbinăm faptul că ne lipsesc instrumentele necesare prin care să facem față șocurilor și cu nevoia de a avea politici și instrumente mai puternice care să stimuleze potențialul nostru de creștere, să sprijine cererea internă și un cadru social și teritorial de coeziune în ceea ce privește sustenabilitatea fiscal și stabilitatea financiară”, a afirmat, vineri, la București, Roberto Gualtieri, într-o conferință de presă.

Președintele ECON a precizat că miniștrii zonei euro au susținut că adevărata strategie a zonei euro ar trebui să se bazeze mai mult dezvoltarea sustenabilă, atât din punct de vedere social, cât și al mediului, precum și pe mai multe investiții și pe reforma care ar trebui să se desfășoare într-un mod mai coerent și comprehensiv, punând împreună măsuri și politici puternice, atât la nivelul zonei euro, cât și la nivelul fiecărei țări, iar toate acestea să fie completate de măsuri fiscale.

În acest context, miniștrii de finanțe din zona euro au discutat despre adoptarea unor instrumente bugetare care să încurajeze investițiile, ceea ce poate duce la creșterea economică.

„Pentru ca un asemenea instrument să aibă un impact adevărat, mărimea sa ar trebuie să fie adecvată. Resursele unui asemenea instrument bugetar nu ar trebui să provină dintr-o redistribuire a fondurilor structurale și de coeziune, ci să fie suplimentare. (…) Bugetul zonei euro ar trebuie să fie parte din bugetul Uniunii Europene și ar trebui să fie finanțat din anumite venituri”, a detaliat Gualtieri sursa de finanțare pentru un asemenea instrument.

Pe lângă acest instrument pentru competitivitate și investiții, miniștrii de finanțe din zona euro au mai discutat despre un instrument prin care să poată fi absorbite eventualele șocuri și care să cuprindă o schemă de beneficii. În acest context, este nevoie de a continua Uniunea Economică.

„În timpul crizei ne-a lipsit un instrument care să absoarbe șocurile. (…) Astfel, ar trebui să fim echipați cu un instrument anticiclic, iar situația să nu fie lăsată să fie rezolvată doar la nivel național. (…) Apoi, avem aceste potențiale șocuri asimetrice, ceea ce determină o reducere a investițiilor, astfel că avem nevoie să susținem investițiile. Avem multe economisiri care nu sunt atrase spre investiții”, a precizat Gualtieri.

Președintele ECON a încheiat că trebuie avută în vedere mai mult coeziunea socială și investițiile în dezvoltare durabilă, precum și în tehnologie, cea din urmă putând susține dezvoltarea primelor două.

Președintele Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) a Parlamentului European a participat vineri la întâlnirea Eurogrup care a avut loc la București. Miniștrii de finanțe ai zonei euro s-au întâlnit vineri la București, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului UE.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) organizează vineri și sâmbătă, la București, reuniunea informală a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN). La eveniment vor participa peste 40 de delegații, aproximativ 1.000 de persoane, miniștrii de Finanțe din statele membre UE, Guvernatorii băncilor centrale, comisari europeni și înalți reprezentanți ai instituțiilor UE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?