Ministrul Agriculturii, despre pesta porcină: Suntem în pericol de a ne închide pe ani de zile exportul
„Suntem în pericol, mai avem două județe – Bistrița și Suceava – în care nu a fost diagnosticată pesta porcină africană – suntem în pericol de a ne închide pe ani de zile tot exportul. Adică nu vom putea mișca nici porci, nici produse de carne în Europa. Când am ajuns la minister am găsit un ordin privind dimensionarea exploatațiilor. Ordin pe care domnul Daea l-a semnat în ultima zi de mandat, înainte de plecare. Sigur că trebuia semnat acum doi ani, tocmai ca să fim credibili acolo, la Comisia Europeană. Acum, cei de la ANSVSA trebuie să facă niște norme de bio-securitate, în așa fel încât joi să prezinte niște garanții că acele norme o să fie respectate. Altfel, repet, suntem în pericol ca producția românească de carne, mă refer aici la marile crescătorii, să fie pusă în pericol pe ani de zile. Noi și așa nu reușim decât cam 35% din consumul de carne să-l producem în România. Restul de 65% îl împortăm”, a spus Adrian Oros, care a precizat că diferența dintre importuri și exporturi este de 2 miliarde de euro.
Acesta a acuzat Guvernul anterior că nu a luat măsuri complete și nu a știut să câștige încrederea populației. „S-au făcut lucruri pe jumătate, s-au făcut lucruri târziu, oamenii n-au avut încredere și dacă populația nu are încredere nu poți să iei o măsură. În general, măsurile necesare sunt nepopulare și dacă populația nu crede în măsura respectivă, atunci măsura aceea nu se va duce la îndeplinire”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Potrivit autorităților, la nivel națuonal sunt înregistrate 792 de focare de pestă porcină africană, singurele județe în care boala nu a fost diagnosticată fiind Suceava și Bistrița.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a avut marți o întâlnire la Bragadiru cu agricultorii din județul Teleorman.