Ministrul Agriculturii întoarce „camioanele cu bani din Elveția”: „A fost o metaforă”. Băsescu: „Dacă omul e iresponsabil, nu trebuie doar dat afară din Guvern, ci și internat”
„A fost o metaforă. Dacă vedeți declarația Curții de Conturi de câteva zile, 40% din PIB, adică 60 de miliarde de euro sunt evaziune. O parte din bani probabil a ajuns în afara țării. Exact așa se spunea și în 2010 la care m-am referit eu”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pentru MEDIAFAX.
Precizările vin după ce Achim Irimescu a declarat, într-un interviu acordat Ziarului Financiar, că „Eu (în Vest – n.red.), când fac o afacere cu statul și câștig, să zic, un milion de euro, eu banii ăia nu-i duc într-o țară străină, să-mi iau casă sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinație generică – n.red.) și fac o afacere, o firmă, o făbricuță, și dau și la amărâtul ăla să mănânce o pâine. Voi scoateți banii din țară, și – îmi spunea el (un interlocutor care i-a relatat povestea – n.red.) – s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu – că așa era atunci, nu că ar fi alții mai procopsiți ca alții. Nu! Toți sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieții, confidențial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveția.”
Acum, Achim Irimescu a revenit asupra declarațiilor și a afirmat pentru MEDIAFAX că „desigur nu are legătură cu domnul Băsescu”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat sâmbătă că declarațiile ministrului Agriculturii sunt interpretări personale bazate pe informații de presă și ale Curții de Conturi, „e drept, neclare și confuze”.
Băsescu îl trimite pe Irimescu la Parchet
Traian Băsescu a precizat sâmbătă, pentru Mediafax, că ministrul Agriculturii ar trebui să sesizeze Pachetul în legătură cu „camioanele cu 35 miliarde euro” și că este iresponsabil și atunci când spune că „românii mănâncă gunoaie”, iar în cazul în care nu minte, premierul Cioloș are o mare problemă.
În privința declarațiilor ministrului Agriculturii Achim Irimescu referitoare la comercializarea unor produse alimentare expirate, importate din alte state, Traian Băsescu a spus că acestea sunt „minciuni”, că aceleași mărfuri sunt și în hipermarketurile din Germania sau Franța. El a adăugat însă că, în cazul în care astfel de informații ar fi reale, atunci premierul Dacian Cioloș, care a fost comisar europeam pe agricultură, ar avea o mare problemă.
„Legat de afirmațile lui Irimescu că mâncăm gunoaie, păi șeful lui a fost comisar pentru agricultură. Dacă ne spune Irimescu, care a fost funcționar, mai jos de nivelul mediu, pe lângă Comisia Europeană, lucrul acesta și nu ni l-a spus Cioloș care era comisar european înseamnă că Cioloș a tăinuit ceea ce este foarte grav. În cazul în care Irimescu nu este vreun iresponsabil și e un om care vorbește informat înseamnă că Cioloș are o mare problemă. De ce nu ne-a spus-o Cioloș când era comisar sau acum, după ce și-a terminat mandatul de la Bruxelles, mai ales că vine de pe funcția de consilier al președintelui Comisiei Europene ceea ce înseamnă că are toate informațiile”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, pentru MEDIAFAX.
Referindu-se și la afirmațiile potrivit cărora, în timpul mandatului său de președinte, ar fi plecat din România către Elveția, cu camionul 35 miliarde de euro, Traian Băsescu a mai spus că „dacă omul este iresponsabil nu trebuie dat doar afară din guvern trebuie și internat undeva, se pare că are o boală.”
„Dacă însă este adevărat ceea ce spune, ar trebui să se ducă imediat la Parchetul General și să informeze despre acest lucru. Este grav să spui că s-au scos bani cu camioanele și eu sunt convins că șefa parchetului general care era Kovesi atunci îl va putea lămuri sau șefa DNA de acum îl va putea lămuri dacă este adevărat sau nu. Dacă nu, poate încearcă la SRI unde și în perioada la care face referire și acum prim-adjunct era domnul general Coldea. Sau dacă nu, poate încearcă la șeful vămilor din acea perioada sau dacă nu la șeful poliției de frontieră care era același și atunci și acum” a declarat Băsescu, pentru MEDIAFAX.
Fostul șef al statului a mai spus că nu este posibil să faci astfel de afirmații publice dacă nu ai elemente și dacă nu ai informat instituțiile statului. „Dacă însă omul are dreptate înseamnă că toate instituțiile pe care le-am pomenit, care niciuna nu m-a informat, trebuie să recunosc au responsabilități în cea ce s-a întâmplat. Părerea mea este că omul are ceva la cap, dar s-ar putea să mă înșel și omul să fie perfect sănătos și atunci este de mirare că nu s-a dus să facă un denunț” a conchis fost șef de stat.