Ministrul Bănicioiu nu vrea grevă în Sănătate: Mă întâlnesc săptămâna viitoare cu reprezentanții sindicatelor și ai medicilor

Publicat: 15 08. 2015, 20:04

„Am observat, analizat și dezbătut problema salariilor medicilor și a personalului medical în fiecare zi de când sunt la minister. Am văzut în aceste zile reacția medicilor și voi face tot posibilul ca meseria aceasta să primească respectul cuvenit”, scrie Bănicioiu, sâmbătă, pe rețeaua de socializare.

El mai spune că Ministerul Sănătății a propus modificarea Legii Sănătății pentru scoaterea medicului de sub statutul de funcționar public.

„Mă voi întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanții sindicatelor din sănătate și ai medicilor, dar și cu premierul Victor Ponta și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, și sunt convins că vom găsi soluții pentru majorarea veniturilor medicilor!”, mai spune Bănicioiu.

Peste 17.000 de medici au aderat la un grup de inițiativă creat pe Facebook, în care discută despre deblocarea situației salariilor mici din sistemul sanitar, dar și despre o posibilă grevă generală.

Grupul ‎”Medici gata de greva generală. Solicitam salarii decente!” numără peste 17.200 de membri, înregistrându-se în permanență membri noi.

‎”Solicitam eliminarea statutului de funcționar public al medicului si salarii decente‎”, se arată în prezentarea grupului.

Membrii săi discută despre situația din sistemul sanitar de stat, referindu-se la aspecte precum salariile mici, infrastructura învechită, lipsa medicamentelor și materialelor sanitare, precum și folosele materiale primite de la pacienți, declarate recent ilegale.

Pe grup este promovată și o petiție lansată de Grupul de inițiativă pentru un act medical de calitate pe petitieonline.com și semnată până în prezent de peste 1.700 de persoane.

În petiție se vorbește despre ‎”degradarea climatului de lucru din sistemul sanitar din țara noastră‎”. ‎”Cadrele medicale părăsesc masiv țara, pacienții sunt profund nemulțumiți de modul în care sunt tratați în sistem, decidenții sunt ezitanți, fără o strategie clară, sindicatele murmură ceva ce nu aude nimeni, Colegiul Medicilor tace și tăcerea tuturor devine asurzitoare, complice și vinovată‎”, arată inițiatorii.

În continuare ei își prezintă revendicările: ‎”Nu mai vrem sa fim complicii celor care nu doresc redresarea sistemului sanitar! Nu mai vrem să asistăm la degradarea climatului de lucru, a relației medic- pacient!
Nu mai vrem să „cârpim” actul medical pe motiv că: „merge și așa”! Nu mai merge! Atentăm la viața pacientului dacă acceptăm improvizații în diagnosticul și tratamentul bolilor! Nu vrem să facem rabat de la principiile de diligență, competență, prudență din Codul Deontologic al medicilor din țara noastră! Nu mai vrem să fim agresați fizic și verbal când încercăm să salvăm viețile pacienților noștri! Nu mai vrem ca opiniile noastre să fie ignorate de decidenți! A le ignora înseamnă complicitate la încălcarea drepturilor pacientului! Nu vrem șpagă ! vrem ca societatea să recunoască eforturile noastre și să le recompenseze după merit! Nu am ales cariera medicală cu gândul la șpagă, ci pentru a salva vieți și pentru aceasta am făcut și facem sacrificii, de care nu ne plângem, pentru că nimic nu se compară cu satisfacțiile oferite de salvarea de vieți!‎”.

Colegiul Medicilor din România (CMR) a criticat, vineri, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), care a dispus că medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, fiind asimilați funcționarilor publici.

„Nu pot să spun cât este de frustrant pentru un medic să se simtă dependent de o atenție, de un cadou, de o donație pe care o face pacientul. Repet, aceasta este o situație frustrantă pentru toți medicii care lucrează în România. Toți medicii vor spune că veniturile lor sunt dependente de această formă de finanțare”, a spus președintele CMR, Gheorghe Borcean.

El a atras atenția că medicii sunt primii care nu mai doresc menținerea acestui sistem – „dependența de o situație neconformă care oricând poate fi considerată penală”.

Președintele CMR mai spune că organizația a făcut numeroase demersuri către toți miniștrii Sănătății pentru creșterea veniturilor medicilor și toți miniștrii au promis acest lucru.

Medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăți suplimentare sau donații de la pacienții lor, această practică fiind în dezacord cu normele penale aflate în vigoare, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), publicată pe 5 august în Monitorul Oficial al României.

„Stabilește că fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art.175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, de a primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, în sensul art. 34 alin. 2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidența dispozițiilor art.21 alin.1 teza I-a din Codul penal”, au hotărât magistrații instanței supreme.

Potrivit deciziei ICCJ, chiar dacă în articolul 34 alineatul 2 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului se arată că „pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii”, medicul nu le poate accepta, deoarece legea interzice totodată primirea unor plăți suplimentare sau donații de către aceștia din urmă.