Prima pagină » Știri » Ministrul Comănescu a făcut ”Lumină” în cazul școlilor lui Gulen din România

Ministrul Comănescu a făcut ”Lumină” în cazul școlilor lui Gulen din România

Ministrul Comănescu a făcut ''Lumină'' în cazul școlilor lui Gulen din România
Ministrul de Externe Lazăr Comănescu i-a spus joi viceprim-ministrului turc Veysi Kaynak, aflat într-o vizită în România, că școlile Lumina activează conform legislației românești.

„În ceea ce privește situația instituțiilor de învățământ Lumina, ministrul Comănescu a reiterat faptul că toate instituțiile de învățământ din România activează în conformitate cu legislația românească în vigoare”, potrivit unui comunicat de presă emis de MAE.

Ministrul de Externe i-a transmis oficialului turc în cadrul întrevederii de la sediul MAE că România sprijină aderarea Turciei la Uniunea Europeană și a amintit că țara noastră a condamnat tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, reiterând sprijinul ferm pentru autoritățile constituționale, alese democratic.

De asemenea, Comănescu a exprimat convingerea că situația internă va reveni la normalitate, astfel încât Turcia să continue să se dezvolte ca o țară stabilă, cu instituții solide, bazate pe valorile democratice.

 

Citește și