Ministrul de Externe face anunțul: Aproximativ 200 de români au fost evacuați de pe Insula Samothrakis
„În cursul zilei de 14 august au fost evacuați aproximativ 37 de cetățeni români și 25 de autoturisme, autoturismele au fost transportate și debarcate în portul Alexandropolis unde era deja doamna consul și parcate în zona portului sub pază. În cursul nopții, deci azi noapte, 14 spre 15 au mai fost evacuați 50 de cetățeni români, toți acești cetățeni, toți acești turiști în momentul în care au ajuns și-au preluat mașinile și au pornit în siguranță spre casă. (…) În cursul acestei zile, 15 august, până la acel moment au fost evacuați aproximativ 100 de cetățeni și 17 autoturisme, iar următoarele curse, una cu pasageri așa cum am spus și a doua cu autoturisme vor sosi în port, prima, cea cu pasageri la ora 17:00 ora locală și cea cu mașini 17:30 ora locală. Deci le așteptăm și ne așteptăm ca odată cu aceste curse toți turiștii români care mai sunt pe insulă să ajungă în siguranță și să își poată continua drumul spre casă. În total în ziua de ieri, noaptea de ieri și ce a mai ajuns astăzi (joi – n.r.) avem aproximativ 200 de cetățeni români și 45 de autoturisme. Deci acesta este bilanțul la această oră, sigur că așa cum am spus așteptăm ora 17:00 ora locală pentru turiști și 17:30 pentru mașini”, a afirmat Ramona Mănescu, într-o declarație de presă, susținută joi la sediul MAE.
Ministrul de Externe a adăugat că este surprinsă și dezamăgită de reacția tardivă a autorităților elene în rezolvarea situației, precizând că în prima cursă nu a fost niciun pasager român la bord.
„Așa cum am spus și în comunicatul de ieri, mi-am arătat surprinderea și dezamăgirea, nu am putut să îmi ascund dezamăgirea față de faptul că cel puțin la prima cursă nu a fost nici un pasager român la bord. Au fost probabil niște neînțelegeri de limbă sau au fost probabil depășiți de situație, cei care au gestionat această criză pe insulă. M-aș fi așteptat și sper ca de acum încolo dacă se mai întâmplă acest lucru, autoritățile elene să tragă concluzii pentru că Grecia este plină de turiști și nu ne-am dori ca turiștii români să rămână cu un gust amar și nu ne-am dori ca cetățenii români să nu mai călătorească în Grecia, deci ne-am dori ca autoritățile elene să tragă o concluzie și atunci când vor mai fi situații de genul acesta să încerce să le gestioneze cu mai multă eficiență și mai multă deschidere pentru străini”, a explicat Mănescu.
Feribotul „SAOS II” care făcea legătura între insula Samothraki și orașul Alexandroupolis din Grecia continentală s-a defectat săptămâna trecută, iar nava trimisă să suplinească lipsa feribotului s-a stricat și ea. Autoritățile au permis unor turiști să doarmă în clădiri ale administrației locale, iar unii turiști și-au instalat corturi în apropierea portului.