Ministrul de Interne cere demiterea prefectului de Giurgiu, care a fost de negăsit mai multe ore

Ministrul de Interne cere demiterea prefectului de Giurgiu, care a fost de negăsit mai multe ore
Publicat: 07/01/2017, 14:53
Actualizat: 07/01/2017, 16:37

„Acum două nopți l-am căutat câteva ore pe prefectul de la Giurgiu. Îi voi cere premierului demiterea lui pentru că e inadmisibil ca într-un județ care are și vămi să nu dai de prefect”, a declarat Carmen Dan, la ieșirea de la Ministerul Transporturilor.

Totodată, premierul Sorin Grindeanu i-a cerut, sâmbătă, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să-l demită pe directorul CNAIR, Cătălin Homor, argumentând că nu e posibil ca, la 14 ore de la ridicarea codului portocaliu, să existe drumuri naționale și autostrăzi blocate de zăpadă.

„L-am rugat pe dl. ministru Cuc să trimită Corpul de control al dânsului la CNAIR. De asemenea, l-am rugat să ia toate măsurile legale pentru demiterea dlui director CNAIR (Cătălin Homor – n.r.), pentru că în acest moment tot ceea ce înseamnă coordonarea activităților de deszăpezire și modul în care operatorii și cei care au câștigat au fost coordonați, la 14 ore după ridicarea codului portocaliu, este deficitară. Toate lucrurile legale, asta i-am transmis dlui ministru Cuc, să facă o analiză în amănunt, nu doar pe persoană, pentru că e clar că acolo lucrurile sunt deficitare, ci și pe cauzele care au dus la această situație nefericită”, a declarat Sorin Grindeanu.

El a mai spus că nu mai are nevoie de explicații având în vedere starea drumurilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
Zonele răcorite de ploi. Unde vor fi precipitații în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024