Ministrul desemnat pentru Interne vrea evaluare pe fiecare apel la 112: Cazul Caracal ar fi fost rezolvat mai devreme
This browser does not support the video element.
Marcel Vela a spus, marți, la audierile în Parlament, că serviciul 112 trebuie eficientizat pentru că „nu e concurs la olimpiadă”.
„Acum, eficiența 112 se măsoară între apel și timpul de intervenție, dar acesta nu este suficient, pentru că nu este concurs la olimpiadă care ajunge mai devreme undeva și nu se rezolvă problema. Cred că trebuie o evaluare pe fiecare apel la 112 între anunț, intervenție și, în mod esențial, rezolvare. Dacă la Caracal era și acest element în evaluarea managerială a unei intervenții într-o situație de urgență, cazul era rezolvat mult mai devreme”, a spus Marcel Ion Vela.
Acesta a afirmat că imediat ce va ajunge ministru de Interne va discuta despre cum vede eficiența acestui serviciu.
„Vă garantez că în cel mai scurt timp vom discuta acest aspect pentru eficientizarea serviciului 112″, a mai spus Vela.
Marcel Ion Vela a primit 17 voturi „pentru” și 10 „împotrivă” în Comisii, acesta obținând aviz favorabil la finalul audierii.