Ministrul desemnat pentru Ministerul Agriculturii, despre pesta porcina: Vom începe cu schimbarea conducerii ANSVSA / Nu pot să vin acum cu niște promisiuni optimiste

Publicat: 29 10. 2019, 20:08

„Măsurile au fost luate incomplet și tardiv. Ca să recapeți încrederea populației în instituțiile care trebuiau să ia măsuri va fi foarte foarte greu. Vom începe cu schimbarea conducerii Autorității Naționale Sanitar Veterinare, pentru că de acolo a început totul. Ei au avut cu totul alte preocupări în această perioadă. Actuala conducere a ANSVSA nu poate să facă față și a demonstrat în doi ani de zile de când pesta porcină evoluează sălbatic la noi în țară. Nici într-o țară nu s-a înregistrat o asemenea extindere fulgerătoare și total necontrolată”, a mai spus Oros.

Acesta a adăugat că are o variantă pentru proiectul de ordin prezent pe site-ul Ministerului Agriculturii de care se va ocupa chiar în primele zile ale mandatului. Oros preconizează că miercuri Comisia Europeană va decide restricționarea comerțului cu carne de porc pentru toată țara. „Avem o variantă de lucru gândită împreună cu asociațiile, variantă la ceea ce domnul Daea a pus în discuție pe site-ul Ministerului Agriculturii. Avem o variantă pe care o s-o discutăm cu asociațiile de profil. Va fi una din preocupările principale ale primelor zile. Pentru că s-ar putea ca mâine decizia Comisiei să fie să intrăm toată țara în zona roșie, după care în partea a IV-a”, a explicat ministrul desemnat.

 

Oros despre gestionarea pestei porcine: „Nu pot să vin acum cu niște promisiuni optimiste”

Ministrul desemnat pentru Ministerul Agriculturii, Adrian Oros a declarat marți, la audierile în Parlament, că nu poate veni cu „promisiuni optimiste”, întrucât situația în pivința pestei porcine este „foarte gravă”. Acesta a apreciat măsurile Guvernului interimar drept „incomplete” și tardive.

„Legat de pesta porcină, situația este foarte gravă, cel puțin după datele care astăzi ne-au parvenit. Aceasta este imaginea de acum. Practic aproape toată România a trecut în zona roșie de interdicție totală. (…) La 24 octombrie erau cuprinse 29 de județ, sunt (…) aproape 500 de mii de porci sacrificați. În toată această perioadă am fost în legătură cu cei din Autoritatea Veterinară, cu cei din industria și creșterea porcului. Am avut nenumărate întâlniri cu ei, cu cei de la minister. Avem o propunere de ordin, care este pe site-ul Ministerului Agriculturii. Avem și noi o propunere de ordin cu care să venim în dezbaterea publică împreună cu asociațiile de crescători. Este o acțiune mai complexă, nu doar Ministerul Agriculturii, sau ANSVSA au atribuții. Aici coordonatorul principal este Ministerul de Interne”, a spus Oros.

Acesta a mai explicat că România riscă să nu mai exporte carne de porc, iar măsurile luate până acum sunt tardive și „incomplete”.

„Au fost luate măsuri incomplete și nu la timp. S-a pierdut încrederea populației, iar aceste măsuri care nu sunt foarte populare, populația nu le-a acceptat. Dacă trecem ca Sardinia în zona roșie, pentru foarte multă vreme România nu va mai putea exporta carne de porc”, a spus ministrul desemnat.

Adrian Oros nu a promis măsuri salvatoare, și apreciază situația ca fiind „foarte gravă”.

„Nu pot să vin acum cu niște promisiuni optimiste, pentru că situația este foarte gravă. Dacă ne uităm pe această hartă a Europei, suntem în zona roșie aproape toată țara, va fi foarte greu”, a declarat acesta.

Adrian Oros, nominalizat ministru al Agriculturii, a primit aviz favorabil în Comisiile reunite pentru agricultură.