Ministrul Dezvoltării, despre creșe: Avem 396 în toată țara! Suntem ultimii în Europa / Noi ne dorim să construim creșe la standardele anului 2021
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că în România există 386 de creșe, număr care ne situează în coada clasamentului pe Europa. De asemenea, a precizat că funcționarea creștelor ca finanțare ar urma să treacă în sarcina statului, potrivit unei legi inițiate de UDMR și promulgate de președintele țării.
Cseke Attila a anunțat într-o intervenție la B1TV proiectul național referitor la construirea de creșe va începe din anul 2021, punctând faptul că speră ca funcționarea, în ceea ce privește finanțarea, să treacă de la autoritățile locale în sarcina statului.
„Vor porni lucrurile în mod categoric, pentru că este un proiect anunțat de mine la preluarea mandatului. Aici sunt trei aspecte. În primul rând, reglementările tehnice, cum se construiesc creșele, care sunt condițiile sunt din 1997. Avem un grup de lucru pe această temă, pentru că vrem să construim creșe la nivel cerințelor anului 2021. Într-o lună – lună jumate vrem să dăm acest Ordin al ministrului că, totuși, au trecut 24 de ani și sunt alte standarde. De celalaltă parte, am cerut Companiei naționale de investiții și deja există o notă conceptuală, un desen al celor trei tipuri de proiecte de creșe, pentru că am spus că fie o creșă pentru patru grupe antepreșcolare, pentru șase și zece, încercând să acoperim partea de comune, de orașe mici și mijlocii și de orașe mai mari și reședințe de județ. E foarte important să facem acest proiect”, a afirmat Cseke Attila.
România, pe ultimul loc în Europa la numărul de creșe!
De asemenea, ministrul Dezvoltării a subliniat faptul că România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește numărul de creșe, fiind la o diferență de 7% și de Bulgaria, care se situează pe penultimul loc.
„Anul acesta vrem să începem deja construcția lor. Nu-s puține, una, două, ci mai multe sute. Avem 386 de creșe în toată țara, ceea ce înseamnă o medie mai mică de 10 pe județ, iar la nivel european suntem pe ultimul loc, iar pe penultimul loc e Bugaria, iar diferența e de 7%, adică chiar e o diferență”, a mai declarat ministrul Dezvoltării.
„Noi urmărim mai mutle aspecte: să încurajăm tinerii să-și întemeieze o familie, să-și asume să aibă copii, să creștem natalitatea”
„N-aș da aici o… Media europeană e spre 30%, Danemarca e pe primul loc cu 70%. Sigur, e greu de ajuns acolo și e chestiune și de timp, dar dacă nu investim în această infrastructură antepreșcolară… Noi urmărim mai mutle aspecte: să încurajăm tinerii să-și întemeieze o familie, să-și asume să aibă copii, să creștem natalitatea. Dacă nu avem infrastructura necesară. Cererea e mult mai mare decât numărul de locuri disponibile la creșă. Sunt mame care vor să revină la serviciu după un an și n-au unde să-și ducă copilul și, iertați-mi expresia, nu mereu metoda cu bunicii funcționează. Statul trebuie să vină să ofere această infrastructură”, a mai susținut oficialul.
Proiect: „Funcționarea creștelor ca finanțare trece în sarcina statului”
„De ce s-au construit puține creșe în România? S-au construit și reabilitat grădinițe, dar foarte puține construcții de creșe. Azi, în România, funcționarea creșelor e exclusiv în sarcina autorităților locale. Puține din cele mari și-au permis să construiască, știind că și după ce au construit toată finanțarea e a lor. E o lege inițiată de UDMR, promulgată de președinte, noi sperăm ca din acest an școlar să fie în vigoare: funcționarea creștelor ca finanțare trece în sarcina statului. Deci eu dacă construiesc multe crește, pe normative moderne și am și finanțarea asigurată, atunci am toate premisele să am un salt valoric. Noi dorim să construim. Avem un studiu de fezabilitate, noi trebuie doar să-l multiplicăm în funcție de necesitatea autorităților locale, a terenurilor și sumelor de bani pe care le avem la dispoziție”, a mai explicat Cseke Attila.