Prima pagină » Știri » Ministrul Economiei a cerut ROMARM să trimită o scrisoare către instanţe pentru a clarifica situaţia juridică a directorului Gabriel Țuțu

Ministrul Economiei a cerut ROMARM să trimită o scrisoare către instanţe pentru a clarifica situaţia juridică a directorului Gabriel Țuțu

Ministrul Economiei a cerut ROMARM să trimită o scrisoare către instanţe pentru a clarifica situaţia juridică a directorului Gabriel Țuțu

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunţat luni că a decis ca Romarm să trimită o scrisoare către instanţe pentru a clarifica situaţia juridică a directorului companiei, Gabriel Ţuţu, iar în funcţie de răspunsul primit, vor fi luate deciziile corespunzătoare. 

Florin Spătaru a vorbit, luni, într-o conferinţă de presă, despre situaţia de la Romarm.
“Compania Romarm funcţionează, are o structură de conducere cu responsabilităţi clare. Consiliul de Administraţie s-a întâlnit săptămâna trecută şi a mandatat un director din cadrul companiei Romarm să semneze şi să conducă organizaţia. Da, avem această situaţie cu directorul general, dar vreau să ţineţi cont de faptul că vorbim de o companie de stat care poate are un consiliu de administraţie funcţional şi care poate să ia decizii în această perioadă”, a explicat Florin Spătaru.
Întrebat ce măsuri a luat ministerul Economiei pentru a clarifica situaţia de la Romarm, Florin Spătaru a răspuns: “Am solicitat companiei Romarm să trimită o scrisoare către instanţe pentru a clarifica situaţia juridică a domnului Gabriel Ţuţu. În urma răspunsului pe care îl vom primi, vom lua deciziile corespunzătoare, urmând să analizăm contractul de mandat şi valabilitatea acestui contract în această situaţie”.

Florin Spătaru a mai fost întrebat de ce ministerul nu a luat măsuri împotriva conducerii Romarm în urma raportului Curţii de Conturi din 2020 în care erau evidenţiate multe dintre aspectele constatate şi de DNA.

“Pentru că Ministerul Economiei, în baza acelui raport al Curţii de Conturi şi în baza unui raport efectuat de Corpul de control al ministrului Economiei, a colaborat cu instanţele judecătoreşti pentru a putea clarifica această situaţie. Aceste echipamente au fost achiziţionate de către compania Romarm şi, practic, fiind o anchetă pe rol, trebuia să colaborăm cu ei”, a explicat ministrul Economiei.
El a mai afirmat că Romarm a furnizat atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională, produse care sunt apreciate.
“Atât subsidiarele din compania Romarm, cât şi compania Romarm a furnizat cu succes pe piaţa internă, dar şi pe piaţa internaţională, produse care sunt apreciate foarte bine. Aşa că în domeniul militar pot să vă spun că avem un nume bun, iar compania Roman va funcţiona cu Consiliul de Administraţie şi cu conducerea acestei companii fără sincope. Ne vom asigura ca noi, Ministerul Economiei, să luăm deciziile corespunzătoare în funcţie de informaţiile pe care le primim”, a mai declarat Florin Spătaru, potrivit news.ro.
Gabriel Ţuţu este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă în formă continuată, fals intelectual în legătură cu achiziţii de  maşini de fabricare a măştilor sanitare şi de măşti sanitare neconforme în timpul pandemiei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?