Ministrul Educației vrea să treacă liceele în subordinea consiliilor județene, respectiv a Primăriei București
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că speră ca liceele să treacă în subordinea consiliilor județene, respectiv a Primăriei Municipiului București (PMB), precizând că o integrare de acest fel ar da un plus de atenție acestor instituții de învățământ.
Ministrul Educației a participat, la Primăria Capitalei, la prezentarea stadiului lucrărilor din programul BEI la nivelul școlilor din București, apreciind că rezultatele sunt „extraordinare”.
Andronescu a precizat că ar dori ca liceele să fie trecute la consiliile județene și la Primăria Capitalei, în cazul celor din București.
Ministrul Educației a explicat că această măsură ar fi necesară întrucât într-un liceu nu sunt elevi dintr-un singur sector sau dintr-o singură localitate.
„O astfel de integrare ar da un plus de atenție acestor instituții și modului în care asigurăm piața muncii la nivel local”, a spus Ecaterina Andronescu.
Ministrul a adăugat că a rugat întotdeauna conducerile inspectoratelor școlare, dar și directorii de școli să aibă un parteneriat cu primăria, pentru că această instituție poate fi principalul lor sprijin.
Ecaterina Andronescu a mai spus că inclusiv integrarea copiilor romi nu poate fi făcută doar de către școală, ci printr-un parteneriat școală-autorități locale.