Ministrul Finanțelor a ”lămurit” problema salariului minim: Nu spunem că va fi o creștere sau că nu va fi o creștere
Într-un comunicat de presă, Ministerul Finanțelor Publice spune că a arătat în mai multe rânduri că o majorare a salariului minim pe economie trebuie corelată cu efectuarea unui studiu de impact care poate fi realizat în primul trimestru al anului 2016.
„Nu spunem, în acest moment, că va fi o creștere sau că nu va fi o creștere, ci spunem că am început o analiză să vedem eventualele etape în care ar putea crește salariul minim în 2016 și ce impact ar avea asupra sectorului privat, pentru că poate fi un efect de reducere a competitivității firmelor românești, astfel încât acestea să fie nevoite să renunțe la o parte din salariați sau să-și reducă producția sau exporturile. Ar putea îndepărta investitorii în anumite sectoare de activitate, de asemenea ar putea avea un efect ascuns de migrare a forței de muncă din zona albă în zona gri sau neagră. Creșterea salariului minim îi poate afecta și pe noii intrați pe piața de muncă, pe tineri, sau pe angajații cu calificare redusă”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Potrivit ministrului, în acest moment, în urma deciziilor legislative, în sectorul public salariile au fost majorate cu 10 până la 25%, astfel că o creștere a salariului minim pe economie ar avea în acest sector un impact extrem de redus.
În ceea ce privește comparația cu situația din țările BRICS, Ministerul de Finanțe precizează că ministrul de resort a explicat, într-o întâlnire informală cu presa, că Romania nu este și nici nu trebuie să fie în rândul statelor în care munca nu este apreciată.
„Mai mult, nivelul actual înalt de pregătire al românilor face posibil ca aceștia să activeze deja în industrii mai bine plătite. Această tendință este una certă și va continua, lucru ce conduce la creșterea nivelului de trai în România”, a adăugat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie, de la 1.050 lei la 1.200 lei, întrucât este nevoie de un studiu de impact al acestei creșteri asupra competitivității României și al mediului privat, unde este posibilă o migrare spre economia gri sau neagră, a anunțat, vineri, ministrul Finanțelor, Anca Dragu.
„Pe salariul minim vom analiza impactul creșterii și, eventual, vom recomanda ce creșteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte știu, și alte instituții europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României”, a spus Dragu.
Liderii confederațiilor sindicale „Cartel Alfa”, BNS, CNSLR Frăția, Meridian și CSDR arată, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloș, că au fost surprinși de anunțul ministrului Finanțelor privind intenția de înghețare a salariului minim garantat în plată de la 1 ianuarie 2016 și îi solicită premierului Dacian Cioloș să convoace de urgență Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, pe tema bugetului de stat pe anul viitor.