Ministrul Finanțelor, Florin Georgescu, spune că moneda euro nu va ajunge „în niciun caz” la 5 lei în acest an
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Georgescu, apreciază că euro nu va ajunge „în niciun caz”, anul acesta, la un curs de schimb de 5 lei, ținând cont că moneda națională s-a depreciat mai puțin decât alte monede din regiune, iar fundamentele macro-economice ale țării sunt sănătoase.
El a afirmat, într-o conferință de presă susținută la Guvern, că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, are dreptate să spună că prognozele privind un euro la 5 lei sunt eronate.
„Are dreptate guvernatorul Mugur Isărescu. Au fost câteva evoluții în sensul deprecierii, care sunt specifice întregii zone centrale și a zonei Europei de Est, care vin îndeoesbi din influența unor factori externi. Economia românească este stabilă, predictibilă, știm cum va evolua la principalii paramateri – creștere economică, deficit bugetar, deficit de cont curent, rata inflației, dar anumite evoluții, din Grecia îndeosebi, au îngrijorat unii investitori care au avut diferite plasamente în această zonă. Ei au luat decizia să-și mute investițiile în altă zonă, însă lucrurile sunt sub control”, a spus Georgescu.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat public că prognozele care indică un curs 5 lei/euro dacă se întâmplă „ceva în Grecia” sunt eronate, sugerând că banca centrală nu va permite un astfel de nivel din cauză că dolarul s-a întărit foarte mult în raport cu euro, și ar afecta puternic economia.
Banca Națională a României (BNR) a publicat marți pentru euro un curs de 4,4646 unități, în ușoară scădere față de vineri.
Referința leului față de euro a depășit record după record în luna mai, cel mai înalt nivel fiind stabilit la 24 mai, de 4,4662 lei/euro. Deprecierea cu 1,57% în lun mai a fost cauzată inițial de schimbarea Guvernului, la care s-au adăugat temerile privind soliditatea zonei euro. De la începutul anului, cursul indică o depreciere a leului de 3,39% raportat la nivelul maxim istoric și 3,35% față de cotația de marți.
Totodată, referința pentru dolar a coborât luni cu 3,13 bani, la 3,5918 lei/dolar, după ce la finalul săptămânii trecute moneda americană s-a plasat la un nivel record față de leu.
În ședința de vineri, BNR a anunțat pentru dolar de 3,6231 unități, reprezentând recordul istoric. Cursul pentru dolar a atins vineri al treilea maxim consecutiv, ca urmare a deprecierii semnificative a monedei unice în fața dolarului pe piețele internaționale, în contextul temerilor privind sectorul bancar spaniol și îngrijorărior că Grecia va părăsi zona euro.