Ministrul Justiției cere Direcției de Elaborare Acte Normative măsuri de modificare a legislației
„Este o zi tristă pentru noi, am luat la cunoștință din mass media despre această situație halucinantă generată de lipsă de profesionalism, necorelare a activităților sau fugă de răspundere, rezultatul fiind catastrofal, respectiv pierderea unei vieți omenești. Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima mâhnirea și regretul față de această crimă oribilă. Ministrul Justiției prezintă sincere condoleanțe familiei care se află acum într-un moment de grea încercare și asigură atât familia, cât și opinia publică, de faptul că va face tot ceea ce ține de competența sa legală”, arată ministerul Justiției, într-un comunicat de presă, postat pe pagina de Facebook.
Ministrul justiției i-a solicitat procurorului general să dispună efectuarea de verificări pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul criminalului din județul Olt.
„Totodată, ministrul justiției a cerut Direcției de Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiției să evalueze legislația în domeniu, atât în ceea ce privește percheziția domiciliară, protecția victimelor și realizarea acțiunii de prindere în flagrant, precum și să propună de urgență, măsuri de modificare a legislației, astfel încât asemenea situații să fie evitate pe viitor”, potrivit sursei citate.
Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.
Surse judiciare au declarat, vineri, pentru Mediafax, că autorizația de percheziție a locuinței lui Gheorghe Dincă, suspectul în cazul crimei din Caracal, s-ar fi dat vineri dimineața, în jurul orei 3.00 – 3.30. Cu toate acestea, percheziția domiciliară a început doar la ora 6.00 dimineața, au precizat sursele citate.