Prima pagină » Știri » Ministrul Justiției face anunțul: Lucrătorii din penitenciare primesc drepturile salariale / Reacția sindicaliștilor

Ministrul Justiției face anunțul: Lucrătorii din penitenciare primesc drepturile salariale / Reacția sindicaliștilor

Ministrul Justiției, Ana Birchall, anunță că angajații din penitenciare își primesc drepturile salariale, după ce a intrat în vigoare Ordinul pentru plata orelor suplimentare pentru toți lucrătorii din sistem. Prin acest Ordin, se creează baza legală pentru munca suplimentară din 2019-2020.

Ministrul Justiției, Ana Birchall, anunță că angajații din penitenciare își primesc drepturile salariale, după ce a intrat în vigoare Ordinul pentru plata orelor suplimentare pentru toți lucrătorii din sistem. Prin acest Ordin, se creează baza legală pentru munca suplimentară din 2019-2020.

„Ordinul Ministrului Justiției pentru plata orelor suplimentare de care vor beneficia toți angajații din sistemul penitenciar a intrat în vigoare, în 19 iunie 2019, prin publicarea în Monitorul Oficial. Prin acest ordin, se creează baza legală pentru plata majorării de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar și din Ministerul Justiției. De asemenea, se continuă acordarea majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale categoriilor de personal menționate mai sus și în anul 2019″, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Potrivit sursei citate, demersul este rezultatul discuțiilor purtate cu reprezentanții sindicatelor din sistemul penitenciar.

„Lucrătorii din penitenciare își primesc drepturile salariale. (…) Mulțumesc, cu această ocazie, reprezentanților sindicatelor din sistemul penitenciar pentru modul onest în care au participat la un dialog constructiv, în scopul identificării soluțiilor care să deblocheze o situație ce trena din păcate de foarte mult timp, iar angajații să își primească aceste drepturi salariale. Guvernul României își îndeplinește astfel o promisiune făcută lucrătorilor din sistemul penitenciar”, a declarat ministrul Justiției, Ana Birchall, în comunicatul menționat

Sindicaliștii din penitenciare, către Birchall: Dimpotrivă, lucrătorii nu primesc drepturile salariale

Sindicaliștii din penitenciare anunță că ordinul semnat de ministrul Ana Birchall privind plata orelor suplimentare a angajaților din sistem a fost aprobat cu întârziere și conține prevederi ilegale și discriminatorii. Prin Ordin. Birchall a precizat că aceștia își primesc drepturile salariale.

„Plata orelor suplimentare este încă suspendată, iar ordinul ministrului este aprobat cu întârziere si conține prevederi ilegale și discriminatorii. (…) Fundamentul acordării dreptului la plata orelor suplimentare este Legea cadru a salarizării personalului bugetar. Ordinul 2588/2019 la care se face referire in comunicat nu crează baza legală așa cum în mod eronat se afirmă, acesta fiind în realitate aprobat cu o întârziere de peste 6 luni”, arată Sorin Dumitrașcu, liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, actul normativ amintit include o prevedere care a fost declarata ilegală (Hotărâre Tribunal Bucuresti 1341/2019) de către instanța de judecată de fond, fiind preluată în aceeași formă din proiectul anterior, „în pofida observațiilor transmise de către FSANP în procedura de transparență decizională”.

„Ordinul ministrul Justiției introduce o procedura discriminatorie față de angajații din penitenciare la acordarea majorării pentru lucrări de excepție și misiuni speciale, personalul din aparatul Ministerului Justiției putând să ceară direct majorarea, spre deosebire de angajații din penitenciare care trebuie să fie propuși. Plata orelor suplimentare este încă suspendată din lipsa bugetului pentru anul în curs, iar plata celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate nici măcar nu a fost luată în discuție, nefiind considerată probabil o problemă urgentă”, mai spune Dumitrașcu.

În comunicat se mai arată că ordinul semnat de ministrul Justiției nu reprezintă „o promisiune respectată”, deoarece a fost aprobat cu întârziere și cu „ignorarea unor vicii de legalitate și cu introducerea unor prevederi discriminatorii pentru personalul care lucrează în penitenciare raportat la personalul din aparatul de lucru al Ministerului Justiției, în realitate plata fiind suspendată din lipsa resurselor financiare”.

Citește și