Ministrul Justiției insistă: Am dreptul legal să verific eficiența managerială de la DNA și Parchetul General
Ministerul invocă în acest sens art. 69 alin. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:
„Articolul 69 alin (1) – Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul- șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori de ministrul justiției.
(2) Controlul constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenta parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.
(3) Ministrul justiției poate să ceara procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficienta a criminalității”, transmite instituția printr-un comunicat de presă.
Ministrul Justiției a anunțat, duminică seară, că va evalua activitatea Ministerului Public și a DNA, structură a acestuia, pe criterii profesionale, adică pe cauze, și manageriale, sugerând totodată și că șefii celor două parchete ar putea să-și dea demisia, după ancheta pe OUG 13 și motivarea publicată de Curtea Constituțională. Ulterior, Tudorel Toader și-a nuanțat declarațiile, precizând că nu le-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, și procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, să demisioneze, ci doar „a evocat o instituție din Codul Muncii”.
În replică, DNA a transmis un comunicat de presă prin care susține că evaluarea profesională a procurorilor este realizată numai de către Consiliul Superior al Magistraturii, iar actele și soluțiile dispuse de aceștia sunt supuse controlului instanțelor de judecată.
„În ceea ce privește evaluarea profesională a procurorilor șefi, realizată la trei ani și finalizată cu acordarea unui calificativ, aceasta se efectuează conform procedurii stabilite de către Consiliul Superior al Magistraturii și este distinctă de evaluarea ministrului justiției vizând eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către procurorii șefi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție”, a transmis, luni, Ministerul Justiției.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Augustin Lazăr, a declarat, luni dimineața, că nu va demisiona.