Ministrul Justiției, Tudor Chiuariu, propune un nou cod de procedură penală

Publicat: 15 02. 2012, 11:28
Actualizat: 19 06. 2012, 11:12
Ministrul Justiției, Tudor Chiuariu, a anunțat, duminică, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce va trimite Parlamentului și Consiliului Superior al Magistraturii proiectul unui nou cod de procedură penală.


Ministrul Justiției, Tudor Chiuariu, a anunțat, duminică, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce va trimite Parlamentului și Consiliului Superior al Magistraturii proiectul unui nou cod de procedură penală.

"Mi-am propus ca noile proceduri să fie echitabile, simple, rapide, ușor de aplicat. Ele trebuie să conducă la rezolvarea unora dintre bolile cronice ale sistemului nostru judiciar: supraîncărcarea Parchetelor și instanțelor, durata excesivă a procedurilor, deschiderea unor proceduri abuzive, tergiversarea nejustificată a cauzelor, nefinalizarea dosarelor din motive procedurale", a declarat ministrul Chiuariu.

Acesta a subliniat faptul că este vorba despre un proiect complet nou și care nu trebuie confundat cu recentele modificări aflate în dezbaterea Parlamentului. Noul cod încorporează standardele CEDO, precum și reglementările din sfera pilonului III al Uniunieii Europene pentru crearea unui spațiu al justiției, libertății și securității.

"La începutul săptămânii viitoare voi trimite Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului și CSM partea generală a noului cod de procedură penală pentru a formula observații și a avea întâlniri de lucru comune în care să se dezbată principalele modificări. De asemenea, partea generală a proiectului noului cod va fi postată pe site-ul Ministerului pentru care orice persoană interesată să poată dezbate propunerea noastră", a precizat ministrul Chiuariu.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro