Ministrul Justiției vede o mare problemă la CSM, după respingerea „instant” a cererii de revocare a șefei DNA. Toader reia atacurile la Kovesi
„Va merge (la Președinție -n.r.) imediat ca va fi gata (motivarea -n.r.). Procurorii din Secția Consiliului Superior al Magistraturii au luat o hotărâre instant, așa, o rapidă, în câteva minute. În realitate, cred că au fost mai puțin de 10 minute că eram acolo. Eu am făcut afirmațiile pe care le-am făcut și pe care mi le mențin. Acum, vă dați seama că le este greu ca să motiveze contra evidenței”, a declara Tudorel Toader, la ministerul Justiției, pentru Antena 3.
Ministrul a reiterat acuzațiile la adresa procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi.
„Uniunea se adresează Poloniei cerând imperativ să respecte statul de drept, să respecte hotărârile deciziile Curții Constiuționale. Deci este grav, indiscutabil, dacă într-o țară nu se respectă hotărârile Curții Constituționale și s-a ajuns la acaestă tensiune între Polonia și Uniunea Europeană. Respectând proporțiile, coborând la nivelul național, de exemplu, cred că este greu să explici faptul că un demnitar încalcă în jumătate de an de trei ori Constituția, generează trei conflicte juridice de natură constituțională, al treilea de respingere e adevărat, faci o astfel de constatare după care pe autorul acelor încălcări să-l feliciți”, a mai spus ministrul Justiției.
Pe 27 februarie, după o sedință de apropate trei ore în care i-a ascultat și pe Kovesi și pe Toader, CSM a decis să respingă cererea ministrului justiției privind revocarea șefei DNA. Prima oară față în față cu ministrul Justiției după ce acesta a cerut revocarea sa, șefa DNA a răspuns, în CSM, acuzațiilor aduse de Tudorel Toader, concluzionând că motivele pe care acesta le-a invocat ca temei de revocare sunt nelegale, netemeinice și reprezintă presupuneri. În replică, ministrul Justiției a spus că apărarea procurorului șef nu l-a convins, iar discursul său poate fi „seducător” doar dacă îl susține în fața „celor care nu se pricep deloc”.