Ministrul Muncii, despre serviciile de protecție a copilului: E anormal ca asistenților maternali să li se dea toți copiii de vârstă mică
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, la Târgu-Jiu, că nu vrea să discute, deocamdată, despre măsurile care vor fi luate în cazul Sorinei, fetița din Mehedinți luată cu mascații din casa asistentului maternal care a crescut-o, întrucât așteaptă deciziile instanței.
„Suntem acum în situația în care mai avem și pronunțări pe rol și nu aș vrea să mă antepronunț, înaintea Justiției. Sunt lucruri care au mai apărut, de exemplu vizite de potrivire în plus, dar, fiind implicată și Justiția, chiar nu aș vrea să discut acum. Cu siguranță încă nu am luat nicio măsură. Una din măsurile pe care aș vrea eu să le iau, vă spun în premieră, la Gorj, aici, aș vrea să am o discuție cu toți directorii din DGASPC-uri, chiar dacă nu sunt în subordonarea mea directă, sunt la Consiliul Județean, dar avem atribuții comune. Mie mi se pare un pic anormal ca asistenților maternali să li se dea toți copiii de vârstă mică și cei mai în vârstă să stea în centre sau în case de tip familial. Aș vrea să schimb un pic paradigma aici și o spun ca om care a lucrat în Direcția Generală de Asistență Socială. Aș vrea ca acei copii mai mici să fie mai mult spre adopție și domnii asistenți maternali să se mai obișnuiască și cu copii mai mari”, a declarat ministrul Marius Budăi, în cadrul unei conferințe de presă, la Târgu-Jiu.
Acesta susține că trebuie să fie dispuse măsuri, astfel încât să nu se mai repete în România un caz precum cel al fetiței din Mehedinți.
„Eu nu pot să iau măsuri, să vin la domnul președinte să dau pe cineva afară de la DGASPC. Toate documentele sunt în circuit. Eu pot să semnalez. Raportul acela normal că a ajuns și la președintele Consiliului Județean. Este foarte important ca acest caz să fie un semnal de alarmă foarte mare, pentru că, din fericire, noi am venit cu o lege foarte bună în Parlament, care încurajează adopțiile, chiar și la cei cu posibilități materiale mai mici, prin anumite prime, prin decontări ale deplasărilor de potrivire, de exemplu, dacă e dintr-un județ în altul, prin decontări ale cheltuielilor de acomodare a copilului în familie. Noi dăm chiar și o primă acelor oameni, pe o anumită perioadă, de sprijinire. Am găsit anumite măsuri să sprijinim familiile care adoptă. (…) Acum ne-a venit asta pe cap. Suntem într-o situație nedorită, clar, dar ca în orice situație nedorită, trebuie să învățăm și să extragem pozitivul, ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple absolut niciunui copil”, a mai declarat Marius Budăi.