Ministrul Muncii, după un control la Casa de Pensii și ITM Neamț: „Două instituţii anchilozate. Dacă nu se schimbă lucrurile, voi lua atitudine”
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a avut o surpriză neplăcută în urma unui control inopinat la Casa Judeţeană de Pensii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă din Neamţ.
Am găsit două instituţii anchilozate. Lucrurile mergeau din inerţie, dar nu mergeau eficient. Casa de Pensii îşi făcea la minim datoria, nu am văzut acel elan, acea dorinţă să faci lucrurile mai bine. Coadă în faţa Casei de Pensii, conducerea în concediu. Nu ştiu ce concediu este în septembrie când toată lumea s-a întors la treabă şi au rămas atâtea în urmă. Un singur domn gardian care nici nu avea atribuţii să ofere oamenilor informaţii. Şefimea la două etaje mai sus, barieră unde scria clar ‘Interzis’. La Inspectoratul Teritorial de Muncă, beznă la propriu. Luminile închise, aparent toţi inspectorii pe teren”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.
Violeta Alexandru: Dacă nu se schimbă lucrurile, voi face schimbări la nivel de management
„Este foarte posibil, dar sunt genul de om care dă şanse celor cu care lucrează să remedieze. Nu este complicat, ca şef de instituţie, trebuie să te implici. Dacă cineva stă la coadă, să te asiguri că îi creezi condiţii, poţi să pui măcar un scaun. Mă deranjează în primul rând atitudinea, în al doilea rând dacă nu se schimbă lucrurile, nu mă dau în lături să fac schimbări la nivel de management. Dacă văd că există o rezistenţă la schimbare, voi lua atitudine, dar le dau o şansă să remedieze lucrurile”, a spus Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, s-a aflat marţi, la Piatra-Neamţ, în cadrul unor acţiuni electorale, dar şi de verificare a activităţilor instituţiilor din subordine.