Ministrul Muncii: O firmă care tipărește tichete de masă e controlată de un lider sindical
„Toți cei care au avut tichete de masă le au în continuare pentru anul acesta. Voucherul de vacanță se dă anul acesta în format electronic, pe când anul viitor va intra în salariu. Anul acesta nu se pierde nici un drept. Unii lideri de sindicat au interese. Am și probe. Există o firmă care face tichete și vouchere, le tipărește, și această firmă e controlată de un lider de sindicat, care a venit și a spus că dacă le scoatem legea nu se va aplica niciodată. Când am zis că mă gândesc să retrag legea, sindicatele mi-au zis să nu o fac că vor ieși în strada. Liderii de sindicat fac scandal la televizor, în spatele ușilor închise lucrurile stau altfel”, a declarat ministrul Muncii la B1TV.
În ceea ce privește legea salarizării, Olguța Vasilescu a precizat că nu se vor aplica măriri începând cu 1 iulie, ci de la începutul anului 2018. „De la 1 iulie nu cresc salariile, doar administrația publică locală trece pe o altă grilă. Se va porni de la salariul minim pentru necalificați și se va ajunge la maxim- salariul viceprimarului. Am constatat că la nivelul tuturor primăriilor din această țară salariile angajaților sunt peste ale primarilor. Dacă se va raporta toată lumea la salariul viceprimarului, nu va putea trece peste primar”, a spus Vasilescu.
Olguța Vasilescu a precizat că se vor înregistra scăderi salariale la 3% dintre bugetari, acolo unde veniturile sunt mari. În ceea ce privește creșterile salariale, ministrul a dat exemplu unui soldat, acesta urmând ca până în 2022 să ajungă la un salariu de 2.500 lei, față de 1.450 lei cât are acum, fără sporuri. De asemenea, Vasilescu a precizat că în unele cazuri sunt creșteri salariale în curs, dând exemplul direcțiilor de tineret și sport, unde de săptămâna viitoare vor fi măriri de 20%:
Vasilescu a precizat că anvelopa salarială a fost depășită cu mai puțin de un miliard lei. „Anvelopa pentru anul viitor este de 10 miliarde lei. 32 miliarde aveam de la început pentru măririle salariale. Am depășit-o puțin, cu cât înseamnă majorările care ar fi trebuit de la 1 ianuarie pentru medici și profesori. Am depășit cu sub un miliard de lei”, a spus ministrul.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, cu 188 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă și 47 de abțineri, proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar.