Ministrul Muncii va publica lista județelor cu întârzieri mari în recalcularea pensiilor

Publicat: 17 11. 2019, 16:14

„Este o situație generalizată, din păcate. Sistemul public a uitat să lucreze pentru pensionari, în sensul în care își găsește o tonă de scuze și nu are soluții pentru remedierea problemelor. Sunt probleme și în București, la casele locale de pensii, dar și în țară. Voi face publică lista tuturor județelor unde întârzierile sunt de 6 luni. Îmi scriu pensionarii că termene pentru recalculare sunt chiar mai mari de șase luni și voi publica, pentru că am cerut la videoconferință de vineri, tuturor directorilor caselor de pensii să îmi dea o situație la zi. Cea pe care mi-a prezentat-o Casa Națională de Pensii era la momentul septembrie 2019. Le voi cere să îmi prezinte o situație la zi exclusiv pe depășirea termenului de 45 de zile în maxim o săptămână și o voi face publică”, a declarat Violeta Alexandru, duminică, la Digi TV.

Potrivit acesteia, sub pretextul prioritizării dosarelor pentru prima pensionare, s-au întârziat foarte mult recalculările. Ministrul crede, însă, că există soluții astfel încât casele de pensii să se încadreze în termenul legal.

Întrebată dacă sunt probleme cu lipsa de angajați din sistem, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a răspuns că, mai degrabă, este vorba de un management defectuos.

„Concluzia mea este că nu e un management funcțional în casele de pensii. Sunt roluri excesiv împărțite între prea multe persoane, pentru a se dilua responsabilitatea și sunt într-un proces de evaluare pentru a vedea cum pot fi optimizate resursele în interior pe schema pe care o avem în prezent. Este posibil să constat că în anumite județe e nevoie de personal suplimentar”, a mai spus Alexandru.