Ministrul Pricopie vrea, de anul viitor, manuale digitale și pentru clasele III-IV

Publicat: 06 11. 2014, 14:23

Prezent la Buzău la o întâlnire la care au participat aproximativ 400 de cadre didactice, ministrul Remus Pricopie a spus că manualele digitale vor fi extinse și la clasele a III-a și a IV-a începând de anul viitor.

El a susținut că introducerea manualelor digitale era necesară și va duce la eliminarea greșelilor care au apărut în manualele tradiționale.

Elevii claselor I și a II-a ar fi trebuit să învețe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală, de la începutul anului școlar. Acestea nu au ajuns însă în școli până în 15 septembrie, întrucât licitația organizată de Ministerul Educației a fost contestată de unele edituri.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitației pentru realizarea manualelor școlare, după ce trei contestații au fost admise, șase admise în parte și două respinse.

În 20 octombrie, Ministerul Educației a anunțat că manualele digitale pentru clasele I și a II-a, publicate pe platforma www.manuale.edu.ro, pot fi descărcate gratuit.

Cele două variante ale noilor manuale pentru clasele I și a II-a (print și digital) funcționează în paralel. Valabilitatea manualelor este de patru ani școlari, cu posibilitatea de extindere pentru încă doi ani, cu condiția reevaluării lor. Manualele școlare sunt supuse unui proces periodic de analiză, pe durata valabilității acestora, preciza Ministerul Educației.