Prima pagină » Știri » Ministrul Sănătăți, în vizită la răniții din Colectiv: Sunt impresionat de modul în care sunt tratați

Ministrul Sănătăți, în vizită la răniții din Colectiv: Sunt impresionat de modul în care sunt tratați

Ministrul Sănătăți, în vizită la răniții din Colectiv: Sunt impresionat de modul în care sunt tratați
Noul ministrul Sănătății, Andrei Patriciu Achimaș-Cadariu, desfășoară, în prima zi de mandat, o vizită în trei spitale unde sunt internați răniți din incendiul de la Colectiv, spunând că el, ca chirurg, este foarte impresionat de modul în care sunt tratați acești pacienți.

După o ședință de aproape patru ore cu angajații din minister, Achimaș-Cadariu a plecat împreună cu secretarul de stat Dorel Săndesc într-o primă vizită în trei dintre spitalele unde mai sunt răniți din incendiul din clubul Colectiv.

„Am fost la Spitalul Floreasca, vom merge la Arși și la Universitar. Am vrut să vorbesc cu răniții, cu familiile acestora și cu personalul medical. Venind din chiurgie, sunt foarte impresionat de modul în care sunt tratați acești pacienți, la cele mai înalte standarde”, a precizat ministrul Sănătății.

Ministrul Achimaș-Cadariu a spus că are în plan să vadă și răniții din celelalte spitale, dar în zilele următoare.

În spitalele din București mai sunt internați, miercuri, 49 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, opt dintre ele în stare critică și patru în stare gravă.

Pacienții în stare critică sunt internați la Spitalul de Arși – unul, Elias – unul, Institutul „C.C. Iliescu” – unul, Spitalul „Sf. Ioan” – doi și Floreasca – trei. La spitalul „Grigore Alexandrescu” mai sunt patru copii în stare gravă.

Un număr de 30 de pacienți au fost transferați la spitale din șapte țări, iar 56 au decedat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani