Ministrul Sănătății, despre cazul angajatului din Vaslui care și-a luat fiica de la mare cu ambulanța: „Nu s-a procedat nici normal, nici legal”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a comentat marți seară, la Digi 24, cazul ambulanțierului din Vaslui care și-a luat fiica de la mare, unde tânăra își serba majoratul, fără să anunțe că acolo se mai află și alți adolescenți posibil infectați cu COVID-19. „Nu s-a procedat nici normal, nici legal”, a declarat acesta.
„Plecând de la acei de tineri, care au sărbătorit un majorat și apoi au plecat la mare, deși unul dintre copii se testase, odată cu aflarea primului rezultat s-a mers pe recuperarea acelor copii de la mare, testarea lor și am putut vedea că am avut 10 copii infectați, internarea lor în spital și pentru ceilalți izolarea la domiciliu. A început o anchetă care s-a extins, după cum am putut vedea, unul dintre copii era și fiul managerului de la Spitalul Județean care este într-o stare medie severă și a fost transferat la București. Sunt niște reguli pe care o parte dintre noi am uitat să le mai respectăm sau nu vrem să știm că există. Explicațiile au fost evazive, de aceea am cerut Corpului de Control să facă o anchetă. Nu este nici normal, nici legal și nici intr-un context epidemiologic să facem toate aceste nereguli, mai ales de la un personal medical”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi 24.
Fiica unor angajați ai Ambulanței Vaslui a plecat sâmbăta trecută cu trenul, cu un grup de 29 de prieteni la mare, ca să-și petreacă majoratul acolo, fără să știe că era bolnavă de Covid-19.
De fapt, la recomandarea părinților săi, tânăra făcuse un test Covid-19, înainte de plecare, dar nu a mai așteptat rezultatul acasă și a plecat la Costinești, cu 29 de prieteni, cu vârste între 16 și 18 ani.
Când era la mare, fata a primit și rezultatul la coronavirus, care era pozitiv, iar o parte dintre prietenii ei au început să aibă simptome ale bolii. Ulterior, tatăl său a mers cu ambulanța, fără acordul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, ca să își ia fata de la Costinești.
Directoarea Spitalului Vaslui, adusă în stare gravă la „Matei Balș” cu Covid-19. Femeia s-a infectat, după ce a mers să își ia fiul de la Costinești
Managerul Spitalului Judeţean Vaslui, Ana Rinder, a fost transferată, marţi, la Institutul „Matei Balş” din Capitală, în stare gravă, în urma infectării cu virusul Sars-Cov-2.
Fiul acesteia face parte din grupul celor 30 de adolescenţi care au fost pe litoral, deşi între ei era o fată confirmată cu COVID-19.
Când a aflat de această situaţie, Ana Rinder s-a dus personal să îşi ia copilul acasă, unde au stat împreună, în izolare, mai multe zile.
Alte 1.215 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 au fost depistate în România, în ultimele 24 de ore. Potrivit bilanțului publicat marți de autorități, în județul Vaslui a fost înregistrată o creștere uriașă a cazurilor noi.