Ministrul Sănătății face anunțul: Raportul de control de la CNAS va fi depus la DNA. Există fapte de natură penală / Pintea: În numele CNAS, îmi cer scuze pacienților. Indolența duce la ce s-a întâmplat
This browser does not support the video element.
„CNAS nu e în subordinea Ministerului Sănătății, dar pentru că Ministerul gestionează sistemul de sănătate publică, am considerat necesar de a face aceste verificări. Controlul început în luna iunie va fi finalizat în următoarele 7 zile și, din lecturarea prealabilă, pot să vă spun cu certitudine că raportul de control va fi depus la DNA. Sunt aici cu șeful Corpului de Control, noi am studiat încă de săptămâna trecută ceea ce avem în raport în prealabil. Din punctul nostru de vedere, există fapte de natură penală. Noi, de altfel, am mai depus și anul trecut, dar nu la DNA, un document”, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Potrivit ministrului, luni sistemul informatic al cardurilor a fost pornit, însă la ora 10:00 a început din nou să înregistreze erori.
„În urma acestei discuții pe care am avut-o cu reprezentanții CNAS și reprezentanții firmei SIVECO, concluziile sunt mai multe, oricum se impun măsuri urgente pentru a putea rezolva urgent în perioada următoare modul de funcționare a platformei, astfel încât în cursul zilei de astăzi (luni, n.r.) se va face o procedură de achiziție în regim de urgență, având în vedere faptul că pentru baza de date contractul a expirat, procedura începută nu a fost finalizată (…) și atunci pentru a asigura perioada tampon fără contractare e nevoie de o procedură de urgență. Menționez că această procedură ar fi trebuit să fie făcută, în momentul în care s-a constatat că procedura de achiziție pentru contractul de mentenanță nu este finalizată. Nu poți lăsa sistemele informative, sistemele de bază informatice cele mai complexe din România fără mentenanță. Astfel încât nu puteau fi validate serviciile medicale, nu puteau fi decontate, offline-ul într-adevăr funcționează, dar eu cred că aceasta nu este o soluție”, a mai spus Pintea.
Potrivit ministrului, a doua chestiune care trebuie rezolvată este achiziționarea unei infrastructuri hardware suplimentare care, în acest moment, este ocupată 98%, ceea ce pentru viitor ar duce la periclitarea din nou a funcționării sistemului.
„Concluzia a fost următoarea, de ani de zile CNAS și spun Casa deși știu foarte clar care sunt direcțiile care au avut grijă să nu meargă procedurile în direcția legală și normală, uzând de procedee birocratice exagerate a blocat ceea ce înseamnă funcționarea normală a sistemului și îmi asum ceea ce spun, pentru că în momentul în care niște proceduri care puteau fi finalizate chiar cu toate contestațiile din lume, au fost uitate oferte care au expirat stând în Casă, sunt lucruri care au îngreunat și au afectat foarte mult funcționarea acestui sistem”, a punctat ministrul Sănătății.
Reprezentanții CNAS și cei care se ocupă de mentenanța sistemului de informatic al cardurilor de sănătate au participat, luni, la o întâlnire convocată de Ministerul Sănătății, pentru a discuta erorile din ultimele zile, au precizat, pentru Mediafax, surse din cadrul instituției.
Pe 10 iulie 2019, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunța oficial că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.
Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Sandra Alexiu, a precizat, însă, pentru Mediafax, că sistemul nu e funcțional de pe 1 iulie.
De altfel, la mijlocul lunii iunie, Societatea Națională de Medicină a Familiei avertiza, prin intermediul unei scrisori deschise adresate Guvernului României, Ministerul Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, că medicii de familie din întreaga țară au ajuns „la limita suportabilității”, întrucât sistemul informatic e în „colaps total”. Medicii de familie susțineau că, pe o perioada de 3 zile, sistemul a funcționat adunat 2-3 ore, lucru ce a dus la crearea unei situații în care mulți dintre medicii de familie ajungeau să se trezească noaptea pentru a valida documentele de peste zi, în speranța că sistemul este mai accesibil în acea perioadă a zilei.
Firma care ar trebui să asigure mentenanța sistemului IT al cardului de sănătate (CEAS) și a platformei IT a asigurărilor de sănătate (PIAS) a fost desemnată pe 30 iunie 2016, fiind SC Team Net International SA, companie fondată de fostul parlamentar Sebastian Ghiță. Valoarea contractelor a fost anunțată atunci la peste cinci milioane de euro, cele două contracte acoperind o perioadă de trei ani.
Pintea: În numele CNAS, îmi cer scuze pacienților. Indolența duce la ce s-a întâmplat
Sorina Pintea a precizat că își cere scuze pacienților, în numele CNAS, pentru problemele sistemului informatic, chiar dacă instituția nu este în subordinea Ministerului, subliniind că birocrația nu este o scuză pentru indolența care a creat întreaga situație.
„Aș dori în numele celor de la Casă, deși nu este în subordinea Ministerului Sănătății, să îmi cer scuze utilizatorilor și pacienților care au avut de suferit în urma nefuncționării sistemului la capacitatea pentru care a fost creat, pentru că și aici este o discuție. Sunt mai multe aspecte care este nevoie să fie rezolvate pe termen mediu și lung, unul dintre aceste aspecte se referă la securitatea cibernetică, un alt aspect se referă la contractarea de urgență a unor servicii privind auditarea în integralitatea a sistemului, pentru aceste aspecte s-a depus o cerere de finanțare”, a declarat Pintea.
Ministrul Sănătății a mai spus că angajații care au avut competențe în rezolvarea problemelor să înțeleagă că situația este una urgentă.
„Am avut o discuție interesantă astăzi (luni, n.r), am înțeles foarte multe lucruri, dar mai presus de toate, am înțeles că uneori indolența duce la ceea ce s-a întâmplat până acum și mai spun încă o dată: faptul că dorim să ne acoperim de documente nu e o scuză. Birocratizăm excesiv uneori fără să fie nevoie temându-ne că se va întâmpla ceva. Dar s-a întâmplat”, mai spune ministrul.